[ X ]
[ X ]
Important29 Decembrie 2019 14:00

Omul săptămânii - Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova

În această săptămână, Igor Dodon a împlinit exact 3 ani de la învestirea sa în funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Potrivit lui, aceasta a fost o perioadă cu multe încercări, atât pentru țară, cât și pentru el personal, fiindcă a activat într-un mediu politic foarte dificil, chiar ostil.

„Am activat, ca președinte, în paralel cu un regim care impunea dictatul său asupra tuturor instituțiilor statului și își dorea să subordoneze cu orice preț și Președinția. Am rezistat însă și am ieșit învingător din acea confruntare, foarte periculoasă și plină de riscuri, și odată cu schimbarea cardinală a climatului politic în țară, în luna iunie a acestui an, a fost posibilă deschiderea unor noi oportunități pentru dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova”, a scris el pe o rețea de socializare.

Totodată, în această săptămână, șeful statului a avut mai multe întrevederi, și anume: a desfășurat ședința tradițională săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și Primul Ministru, Ion Chicu, dar și a avut întrevederi de lucru cu: Ambasadorul Statelor Unite în RM, Dereck J. Hogan; o delegație de deputați turci, condusă de Președintele grupului parlamentar de prietenie Moldova-Turcia, Mehmet Altay; Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov; Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și cu deputații, reprezentanții autonomiei, Fiodor Gagauz, Aleksandr Suhodolski și Ivanna Koksаl, dar și a întâmpinat-o la Aeroportul Internațional Chișinău pe Natalia Zabun și cei doi copii ai săi, care timp de un an s-au aflat în tabăra pentru refugiați „Al-Hawl” din Siria, fără dreptul de a părăsi acest loc.

De asemenea, alături de conducerea de vârf a țării, a participat la adunarea solemnă consacrată celor 25 de ani de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, a participat la ceremonia de înmânare a Cupelor Președintelui Republicii Moldova la fotbal între copii echipelor din liceele municipale care au ocupat primele trei locuri la prima ediție a Cupei, a participat la Gala laureaților Federației – 2019, dar și a felicitat circa 400 de copii defavorizați din toate raioanele țării, inclusiv din Găgăuzia și regiunea transnistreană cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Tot în această săptămână, a semnat mai multe legi importante care au venit de la Parlament spre promulgare, dar și a comentat subiectul ce ține de concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

TRIBUNA precizează: Igor Dodon s-a născut la data de 18 februarie 1975, în satul Sadova din raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova (1997) și apoi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (1998). Ulterior, a absolvit Facultatea de Drept în Economie din cadrul Institutului Internațional de Management. A obținut titlul științific de doctor în științe economice la Academia de Studii Economice din Moldova, Catedra Bănci și Burse de Valori. După absolvirea instituțiilor de învățământ, din 1997 până în 2001 Igor Dodon a activat la Bursa de Valori a Moldovei. În perioada noiembrie 2001 – mai 2005, a exercitat funcția de președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei. În mai 2005, Igor Dodon este numit în funcția de vice-ministru al Economiei și Comerțului a Republicii Moldova. În septembrie 2006, este numit în funcția de ministru al Economiei și Comerțului. Din martie 2008 este și prim-vicepremier în Guvernul Republicii Moldova. Din 2009 este deputat în Parlament. Din 2011 până în 2016 a fost Preşedinte al PSRM. Pe data de 13 noiembrie 2016 a fost ales Preşedinte al RM, cu peste 52% din voturile cetăţenilor care au participat la votare.

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...