[ X ]
Comentarii31 Octombrie 2018 06:00

Cum se pregătesc partidele din Moldova de alegerile parlamentare

Chiar dacă până la alegerile parlamentare mai rămân circa 4 luni, partidele din Moldova se pregătesc intens de preconizatul scrutin. Iar pregătirile diferă de la partid la partid, fiecare percepându-le în felul său. În rândurile de mai jos vom face o scurtă trecere în revistă a acestor pregătiri.

Partidul Democrat din Moldova – deţinând întreaga putere în stat, democraţii încearcă să pună în serviciul intereselor lor enormul aparat administrativ şi procesul decizional la nivel de ţară. Astfel, dorind să transmită mesaje mobilizatoare alegătorilor şi, totodată, să-i convingă că lucrurile merg într-o direcţie corectă, democraţii lansează periodic noi iniţiative şi noi programe: „Drumuri bune pentru Moldova”, „Prima Casă”, majorarea salariilor unor categorii de bugetari, primul ajutor mamelor la naştere etc. E clar că democraţii vor face principala armă de bătaie în alegeri rezultatele înregistrate la guvernare şi, cu cât se vor apropia alegerile, cu atât va creşte amploarea acţiunilor de acest gen.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova – deja a doua lună e antrenat într-un amplu proces de identificare şi prezentare în public a candidaţilor săi pentru circumscripţiile uninominale. Aceste lansări (prezentări) au loc pe fonul unor proteste în raioane, iar procesul ar urma să culmineze la jumătatea lunii noiembrie cu un amplu protest în Chişinău. Socialiştii sunt destul de activi şi, judecând după comunicatele de presă distribuite, sunt în contact permanent cu cetăţenii, încercând să-i convingă de faptul că reprezintă unica alternativă reală actualei guvernări. Luând în calcul rating-ul PSRM, care e primul în preferinţele alegătorilor, în mare parte, acest lucru le reuşeşte.

Dreapta pro-europeană – reprezentată în special de PAS şi PDA, dar şi într-o măsură mai mică de PLDM, încearcă să pună la punct toate problemele  sale „interne” până la demararea campaniei electorale. Cel puţin, aceasta este impresia ce se creează la o privire dintr-o parte. PAS şi PDA au anunţat anterior că vor merge în alegeri în cadrul aceluiaşi bloc electoral, dar, cel puţin până la acest moment, au evitat să dea careva detalii despre preconizata structură electorală. Nu e exclus că acum cele două formaţiuni lucrează asupra stabilirii mecanismelor de funcţionare a blocului, dar şi asupra identificării candidaţilor cu care vor merge în alegeri.

Dreapta unionistă – reprezentată de 7-10 partide, e antrenată într-un proces continuu de identificare a soluţiilor pentru participare în comun la următoarele alegeri parlamentare. În prezent, segmentul electoral unionist este estimat ca fiind de 20-30% din numărul total de alegători, iar această cifră impunătoare e deja un stimulent serios pentru partidele unioniste, care-şi doresc să nu se piardă nici un vot unionist. Totuşi, unele partide unioniste sunt reticente faţă de procesul de consolidare şi aceasta ar putea compromite toate eforturile ce se fac în această direcţie.

Anumite pregătiri către alegerile parlamentare se simt şi în tabăra unor astfel de formaţiuni ca: Partidul Comuniştilor, Partidul Nostru, Partidul Şor. Aceste trei formaţiuni au şanse reale de a fi prezente în următorul Parlament, de aceea, cu siguranţă, cu cât se vor apropia alegerile, cu atât mai active vor fi.

Restul formaţiunilor politice continuă să fie absente din viaţa politică a ţării. Deşi nu e exclus că unele dintre ele încă s-ar putea manifesta sub influenţa preconizatului scrutin.

www.coment.md

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...