[ X ]
Editorial17 Iunie 2018 07:00

Cum Dorin Chirtoacă poate salva Partidul Liberal

Potrivit unor informații, în scurt timp, ex-primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă va prelua conducerea Partidului Liberal. Evident, sarcina numărul 1 a lui Dorin Chirtoacă, dacă va deveni lider al acestei formațiuni, va fi să o salveze, dat fiind faptul că PL e în cădere liberă. O analiză a situației arată că această misiune este realizabilă, iar Dorin Chirtoacă va avea la dispoziție câteva posibilități. La ele mă voi referi în rândurile de mai jos.

Prima posibilitate – să reușească să schimbe percepția PL și a sa în societate. Pentru aceasta, în primul rând, Dorin Chirtoacă va trebui să dovedească că el nu a avut nimic în comun cu decizia deputaților PL de a susține Guvernul Filip prin votul din 20 ianuarie 2016, care a pus bazele concentrării totale a puterii în mâinile PD (moment de cotitură pentru PL, or anume din acea zi a început căderea formațiunii în preferințele alegătorilor). În al doilea rând, Dorin Chirtoacă va trebui să reușească să convingă electoratul de dreapta (în special cel unionist) că el nu este un pion în jocul puterii (asupra sa continuă să planeze suspiciuni că unele din acțiunile sale fac parte din negocierile secrete cu guvernarea privind dosarul în care figurează) și că, din contra, este o victimă a guvernării, dosarul său fiind unul strict politic. Ex-primarul capitalei face unele acțiuni și declarații în acest sens, dar ele nu sunt suficient de convingătoare.

A doua posibilitate – preluând conducerea PL, Dorin Chirtoacă va trebui să declare prioritate absolută consolidarea segmentului politic unionist, iar această consolidare trebuie să înceapă de la partidele unioniste. Prea mulți ani PL a stat „închis în propria găoace” și nu a acționat atunci când a avut posibilitate reală de a consolida segmentul unionist. Din acest punct de vedere, PL are și o datorie morală față de unioniști. Cu atât mai mult că, dacă efortul său va da rezultat, PL poate redeveni din nou unul din cele mai importante partide din Moldova.

A treia posibilitate – Sub conducerea lui Dorin Chirtoacă, PL trebuie să-și găsească locul în procesul de consolidare a forțelor pro-europene de dreapta, proces aflat în plină desfășurare. În formula actuală, PL nu are cum să fie acceptat de alte partide de dreapta ca partener, deoarece rolul jucat de această formațiune în consolidarea pozițiilor actualei guvernări este prea evident. Dacă însă Dorin Chirtoacă va reuși să facă față celor două provocări menționate în primul punct (prima posibilitate) din acest material, atunci șansele liberalilor de a participa la consolidarea dreptei pro-europene vor deveni reale și aceasta va însemna o posibilitate reală pentru ei de a reveni în marea politică. Dacă însă dreapta pro-europeană va reuși să se consolideze și PL nu se va regăsi în acest proces, șansele sale de a reveni în marea politică vor fi minime, ca să nu spunem egale cu zero.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online