În această săptămână, Bancă Națională a Moldovei (BNM), condusă în prezent de Octavian Armașu, a împlinit 29 de ani de la fondare.
Având în vedere că, în ziua când BNM își sărbătorește aniversarea, este declarată și Ziua lucrătorului din sectorul bancar, Guvernatorul Armașu a adresat un mesaj de felicitare.
Tot în această săptămână, pe pagina oficială a BNM a fost publicat raportul anual al BNM pentru anul 2019, iar Octavian Armașu a venit cu „un cuvânt înainte” cu referire la raport.
„Anul 2019 a fost marcat de multe evenimente, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, toate cu impact asupra activității economice, asupra prețurilor și asupra monedei naționale. Pe plan extern, anul 2019 a fost dominat de disensiuni comerciale între SUA și China, de pregătirile pentru Brexit și de încetinirea creșterii economice în mai multe țări dezvoltate ale lumii, pe plan intern am avut instabilitate politică și schimbarea a două guverne. Deși mai modestă decât în anii precedenți, dinamica anuală a activității economice a fost una pozitivă în anul 2019, produsul intern brut fiind cu 3,6 la sută superior celui din anul precedent. Creșterea venitului disponibil al populației s-a reflectat mai puțin asupra consumului privat, dar a avut un impact mai pronunțat asupra investițiilor. Majoritatea sectoarelor economiei naționale au înregistrat dinamici pozitive. Totuși, construcțiile și comerțul interior au continuat să exercite un rol dominant asupra creșterii economice. Totodată, condițiile meteorologice adverse pentru anumite culturi au avut un impact negativ asupra performanței sectorului agricol în anul 2019”, a precizat Armașu.
De asemenea, în această săptămână a fost făcut public devizul de cheltuieli al BNM pentru anul 2020, care a fost aprobat în sumă de 256,78 milioane lei.
Totodată, în această săptămână, Comitetul executiv al BNM a stabilit rata amortizorului anticiclic pentru expunerile din credite situate în Republica Moldova, luând în considerare referențialul pentru amortizor la situația de la finele trimestrului IV al anului 2019.
TRIBUNA precizează: Octavian Armașu s-a născut pe data de 29 iulie 1969, în orașul Chișinău. În anul 1994 a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, specialitatea IT și inginer în sisteme. Mai târziu, între 1996 şi 1997, efectuează cursuri de consultanţă în finanțe, contabilitate, marketing și management la Center for Private Business Reform – project USAID. Între 2002 şi 2006 a studiat în cadrul programului de instruire al „CFA Institute”, Statele Unite ale Americii. Printre funcţiile deţinute se numără: 1996-1997 – manager vânzări, Glass Container Company, R. Moldova; 1997-1999 – senior consultant, Onest Business Consulting, întreprindere mixtă moldo-olandeză, 1999-2001 – controller, Südzucker International GmbH, 2001-2004 – şef Departamentul Controlling (planificare, bugete, analiză financiară, planificarea financiară strategică), Südzucker Moldova S.A., R. Moldova, martie 2004-2016 – Director financiar CFO, Südzucker Moldova S.A., Republica Moldova. Începând cu 20 ianuarie 2016 este ministru al Finanțelor. Pe data de 29 noiembrie 2018 a fost votat de Parlament în funcţia de guvernator al BNM.







