Când eram copii, cea mai mare distracţie posibilă pentru noi era să mergem la iazul din sat, unde toată ziua ne bronzam, înotam, ne jucam sau prindeam peşte. Majoritatea dintre noi, fiind copii din familii cu venituri modeste, nici nu îndrăzneam să visăm să mergem la mare sau chiar la tabără – iazul pentru noi era tot.

Dar nu numai nouă ne plăcea să mergem la iaz, ci şi tinerilor şi chiar celor mai în vârstă. În apropierea iazului erau câteva pădurici, în care tinerii sau cei mai în vârstă încingeau grătarele şi chefuiau toată ziua (dacă, desigur, era zi de sărbătoare). Şi iată că odată, când am mers împreună cu mai mulţi prieteni la iaz, am nimerit alături de un grup de tineri din sat, care au încins grătarul chiar pe mal. Erau vre-o cinci-şase băieţi şi o fată – băieţii erau de la noi din sat, pe fată nu o cunoşteam, dar am auzit că ei i se adresau cu prenumele Victoria. După ce au băut câteva pahare cu vin, tinerii au început să se poarte straniu – se duceau unul câte unul în pădurice, de unde apăreau peste ceva timp, iar fata nu se vedea nicăieri. Unul dintre copiii cu care eram la scăldat, şi-a luat inima în dinţi şi s-a apropiat de un tânăr, care-i era vecin, şi l-a întrebat: „Da voi de ce mergeţi pe rând în pădurice? Nu cumva o violaţi pe Victoria?”. Copilul auzise de undeva acest cuvânt, dar, cu siguranţă, nu ştia sensul lui, după cum nu-l ştia nici tânărul căruia i se adresase şi care i-a răspuns: „O violăm, dar voi nu vă faceţi griji, căci Victoriei îi place să fie violată”.

Peste un timp şi-a făcut apariţia şi Victoria – era ameţită binişor, dar… plină de voie bună. Râdea în hohote, făcea glume pe seama tinerilor, unii dintre care-şi plecau ruşinaţi privirile la glumele ei (nu le reproduc aici, dar precizez că fata râdea de „capacităţile masculine” ale unora dintre ei). Noi, copiii, ne-am liniştit – nu părea ca cineva să-şi fi bătut joc de Victoria, aşa cum crezusem la început, mai degrabă – invers. Pe urmă am înţeles de la acei tineri că Victoria era „slăvită” prin astfel de „aventuri amoroase” şi în satele din împrejurimi şi cineva din băieţi o adusese la chef anume cu acest scop.

Peste un timp, am rămas surprins să aflu că Victoria se mărită cu un băiat de la noi din sat. Şi, încă neînţelegând nici eu până la capăt esenţa cuvântului folosit de alt copil şi de acel tânăr atunci pe malul iazului, l-am întrebat pe unul dintre participanţii la acel chef: „De cum de se mărită Victoria, dacă s-a violat cu voi?” (pe atunci, eram sigur că toate femeile se mărită virgine). La care el mi-a răspuns: „Violul e bun până la o vreme, da când vine vremea să te măriţi, apoi te măriţi”. Presupun că prin viol el avea în vedere a face dragoste.

De ce mi-am amintit de acest caz din copilărie? Urmărind ultimele evenimente, fără să vreau am ajuns la gândul că Moldova e un fel de Victorie din copilăria mea. Moldova permite oricui să o violeze şi uneori chiar dă impresia că-i place ceea prin ce trece. E un fel de mazochism pe care nu mi-l pot explica. Şi când văd cum fiecare-şi face necesităţile în această ţară după cum îi trece prin cap, aşi şi-mi vine să exclam: „Moldovei îi place să fie violată!”. Căci, dacă nu era aşa, demult toţi aceşti violatori ar fi fost puşi pe fugă şi s-ar fi ascuns în cele mai întunecoase locuri ale globului pământesc.

Acum stau şi mă gândesc: Vom ajunge şi noi oare în ziua când Moldova se va „mărita”, adică nu se va mai lăsa „violată” şi va înţelege că a venit vremea să fie şi ea „gospodină” în rând cu lumea?

Dumitru Spătaru

P.S.: Îmi cer scuze anticipat de la cei care s-au simţit lezaţi sau ofensaţi de duritatea acestui material. Dar, vreţi – credeţi, vreţi – nu credeţi, cam aceasta e realitatea…

D.S.: