În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul Nae-Simion Pleşca s-a referit la iniţiativa sa de modificare a unei prevederi din Codul Fiscal, care a trezit mai multe discuţii în societate, la cât de favorabil i se pare climatul de lucru din Parlament, dacă nu e afectată capacitatea de lucru a Parlamentului de preconizata reformă a Guvernului etc.
T: Dle deputat, într-un interviu acordat anterior portalului nostru (pe 25 februarie 2017) Dvs. aţi declarat că sunteți în proces de pregătire a mai multor inițiative legislative din diferite domenii pentru sesiunea primăvară-vară. Obiectivul stabilit a fost realizat în măsura dorită pe deplin?
N.S.P.: Într-adevăr, anterior am spus despre faptul că obiectivul de bază al unui deputat ține de implicarea sa activă în realizarea sarcinilor propuse pentru a participa la îmbunătățirea condițiilor sociale și economice ale cetățenilor. În acest context, în perioada de activitate, am pregătit și înaintat cu titlu de inițiativă mai multe proiecte, care consider că sunt benefice societății. Proiectele respective au fost examinate și dezbătute în ședințele comisiilor de specialitate ale Parlamentului, dar au fost comentate și în mass-media și de unii experți în domeniu. Părerile au fost diferite, dar au servit pentru îmbunătățirea acestor proiecte.
T: Unul din proiectele Dvs. (cel care prevede o modificare a unei norme din Codului Fiscal) a intrat în atenția ONG-lor și a societății civile, care au venit cu comentarii în presă. Opiniile exprimate au fost contradictorii…
N.S.P.: Da, săptămâna trecută, unii experți au comentat negativ inițiativa de modificare a unei prevederi din Codul Fiscal. Ține de menționat faptul că proiectul este mai mult tehnic, dar e benefic pentru agenții economici din Republica Moldova din următoarele considerente:
Actualmente, agentul economic din RM (partea dreaptă a Nistrului) procură bunuri de pe teritoriului RM (stânga Nistrului) la cota standard de 20% (cu excepția pâinii și produselor de panificație, laptelui și produselor lactate). Ulterior, marfa/producția procurată cu 20% (spre exemplu, produsele cerealiere – categorii de bunuri a căror livrare se efectuează de către agenții economici din dreapta Nistrului deja la cotele TVA reduse prevăzute la articolul 96 lit. b) a Codului Fiscal), este livrată pe teritoriul din dreapta Nistrului cu 8%. În asemenea condiții, diferența între 20% și 8% a TVA (12%), conform cerințelor actelor normative, pentru agenții economici din dreapta Nistrului se raportează la costul producției/mărfurilor/serviciilor, fapt ce conduce la crearea unei concurențe neloiale în raport cu alți agenți economici. Concomitent, evidențiez, că la importul acestor bunuri de la nerezidenți, se aplică, de asemenea, cotele de 8% TVA.
Pe marginea proiectul dat s-au expus pozitiv doctorul în economie Gheorghe Costandachi, directorul general „Ecofin-Audit-Service” SRL Ion Prisăcaru și alți experți.
Proiectul în cauză a fost examinat și în cadrul ședinței Guvernului. Astfel, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu a menționat faptul că în 2017 se propune o revizuire totală a Codului fiscal și a facilităților incluse în Cod. Atunci vor fi făcute modificările, deoarece acum nu pot fi făcute careva amendamente/modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2017.
Totuși, mulțumesc tuturor care analizează și vin cu anumite sugestii sau propuneri la inițiativele înaintate de către deputați. Fiecare opinie fie că e în susținerea sau nu a proiectului, poate fi de folos pentru îmbunătățirea calității lui.
T: Veţi veni şi cu alte iniţiative legislative în continuare?
N.S.P.: Înţeleg aluzia Dvs. Probabil credeţi că m-a descurajat o anumită doză de critică, ce a răsunat în contextul iniţiativei menţionate mai sus. Nu, nu m-a descurajat, din contra, eu salut polemica sănătoasă în jurul oricărui proiect de lege. Dar, o precizare – polemica, nu atacurile la persoană, care, din păcate, se mai comit uneori.
Da, voi veni şi cu alte iniţiative şi să ştiţi că eu, atunci când propun completarea sau modificarea cadrului legal în vigoare, reies din interpelările pe care le fac oamenii, agenţii economici. Anume ei îmi atrag atenţia asupra problemelor de ordin legal ce există şi care necesită soluţionare. Iar un deputat responsabil trebuie să reacţioneze la astfel de solicitări.
Voi accepta şi în continuare critica, polemica, dar aş avea o doleanţă: că acei ce-şi dau cu părerea să se documenteze temeinic asupra temei abordare. Pentru că de multe ori interpretările eronate apar anume din cauza documentării insuficiente.
T: Pe cât de favorabil vi se pare climatul de lucru din Parlament?
N.S.P.: Climatul de lucru este favorabil în condiţiile în care avem stabilitate, există o majoritate parlamentară cu o agendă clar stabilită, iar priorităţile sunt coordonate în comun de Guvern şi Parlament. Acele iniţiative cu care vin eu şi colegii mei, dar şi luările noastre de atitudine corespund priorităţilor ce reies din programul de guvernare şi anume: un cadrul legislativ favorabil dezvoltării afacerilor, un nivel de bunăstare anume pentru cetăţeni, reforme autentice, ireversibilitatea procesului de democratizare şi integrare europeană etc.
T: Nu e afectată capacitatea de lucru a Parlamentului de preconizata reformă a Guvernului?
N.S.P.: Nu şi nici nu are cum să fie afectată. Guvernul actual va munci în cadrul structurii pe care o are la randament maxim până în momentul în care se va trece la reorganizarea sa nemijlocită. Iar această reorganizare se va face doar după votul Parlamentului şi, apropo, ea are drept scop eficientizarea activităţii Executivului, dar nu blocarea acesteia. Vă rog să nu confundaţi o criză de Guvern cu o reformă de Guvern. Sunt lucruri total diferite, situate la poli opuşi.
T: Ce planuri de activitate aveți pentru următoarea perioadă a anului 2017?
N.S.P.: Să-mi realizez pe deplin obiectivele stabilite de la începutul anului la care m-am referit în precedentul interviu acordat portalului Dvs.
Cristina Pendea
Notă: Republicat din data de 24.05.2017.







