Deputatul neafiliat Nae-Simion Pleşca a acordat un interviu portalului TRIBUNA, în cadrul căruia a fost întrebat: Cum veți proceda dacă se va schimba configurația politică a majorității parlamentare?
„Nu neg o astfel de transformare, chiar o consider necesară și, cu siguranță, mă voi regăsi printre cei care vor pleda pentru implementarea programului de guvernare și a recomandărilor UE pentru realizarea Planului de Acțiuni pentru integrarea europeană a R. Moldova”, a declarat el.
El a fost întrebat şi dacă va vota pentru un nou Guvern, dacă în procesul de reorganizare iniţiat, actualul Executiv va demisiona. „Am convingerea că actualul Guvern, căruia i-am acordat votul de încredere în condiții extrem de complicate, va reuși sa înregistreze succese în demararea și finalizarea reformelor viabile. Pașii siguri și constanți ai Guvernului Filip, simțiți deja în societate, vor contribui la beneficiul cetățenilor și de aceea cred că nu sunt motive de demisie, ci, din contra, e foarte indicat să-şi ducă mandatul pînă la sfîrșit”, a spus deputatul.
În opinia sa, „schimbarea deasă a guvernelor după culoare politică tergiversează reformele și parcursul european al țării”. „În opinia mea, Guvernul actual, în timp de un an, a asigurat condiții necesare pentru implementarea reformelor reale, dar și a făcut acțiuni consecvente de combatere a corupției și de îmbunătățire a actului justiției. Guvernul concentrează forțe constructive, utilizează instrumentele politice pertinente pentru a convinge cetățeni că, și în aceste condiții austere, se pot obține rezultate”, a mai declarat Nae-Simion Pleşca.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine







