Imediat după alegerea sa în funcţia de Preşedinte al RM şi după primele sale declaraţii ca şef de stat ales, Igor Dodon a fost apostrofat de Speakerul Andrian Candu, care i-a sugerat să fie mai temperat în acţiuni şi declaraţii şi i-a amintit că Parlamentul lesne poate iniţia procedura de demitere a sa. La doar o lună de la avertismentul Speakerului, liberalii au iniţiat deja procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui ţării, pe motiv că şeful statului ar fi încălcat Constituţia, felicitându-l pe noul lider de la Tiraspol cu alegerea în funcţie.

Desigur, aceasta nu înseamnă că Igor Dodon chiar va fi suspendat, pentru că procedura prevăzută de Constituţie în acest sens e destul de greoaie. Iniţial, trebuie să fie identificate voturile a minimum o treime din deputaţi pentru a înregistra proiectul de lege, apoi e nevoie de susţinerea a minimum două treimi din deputaţi pentru aprobarea lui şi abia după aceasta se iniţiază referendumului de demitere a Preşedintelui, care încă nu e clar cu ce se poate termina.

Deşi, dacă luăm în calcul că în Parlament numărul deputaţilor socialişti (unicii pe care poate conta şeful statului) e mai mic de o treime, dar şi faptul că ceilalţi deputaţi nu ar avea motive să-l susţină pe Igor Dodon, nici ideea referendumului nu poate fi exclusă.

Dar, dincolo de această situaţie concretă, apare întrebarea: este oare corect ca Parlamentul să aibă dreptul de a iniţia suspendarea şi chiar demiterea şefului statului, de vreme ce acesta e ales direct de către popor? Da, trebuie să existe un mecanism de destituire a Preşedintelui ţării în cazul în care admite devieri grave de la normele legale în vigoare, dar acesta trebuie să fie proporţional modului în care e ales în funcţie. Nu e corect deloc ca o majoritate parlamentară, încropită pe căi departe de cele democratice şi normale şi care s-ar putea eventual extinde pe aceleaşi căi, să aibă dreptul de a anula decizia majorităţii cetăţenilor ce au participat la votare.

Pornind de la situaţia concretă în care s-a pomenit, Preşedintele Igor Dodon nu trebuie să stea cu mâinile în sân, ci să acţioneze cu anticipare şi să pună de pe acum problema modificării Constituţiei, dacă nu într-un context mai larg, cel puţin în partea ce ţine de posibilitatea iniţierii destituirii şefului statului de către Parlament. Acum, Igor Dodon este avantajat şi de votul majoritar pe care l-a obţinut în alegerile prezidenţiale şi demersul său ar putea beneficia de o largă susţinere în societate. În timp, ratingul său, susţinerea de care beneficiază se va diminua – e un fenomen absolut normal pentru oricine ajunge într-o funcţie importantă în stat, or nu sunt puţini acei ce-şi creează anumite aşteptări de la şeful statului şi ulterior se dezamăgesc. Pe urmă, Igor Dodon nu va avea susţinerea necesară în societate pentru a cere astfel de modificări.

Preşedintele Igor Dodon poate acţiona acum pe una din trei căi: fie vine de sine stătător cu propunerea de modificare a Constituţiei; fie găseşte susţinerea necesară (minimum o treime din numărul total de deputaţi) şi utilizează filiera parlamentară (ceea ce este foarte dificil, practic imposibil); fie apelează la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei prin referendum. Fiecare dintre aceste trei căi presupune avantaje şi dezavantaje, dar cert este că, indiferent pe care o va alege, şeful statului trebuie să acţioneze. În caz contrar, va rămânea ostatic al unei majorităţi parlamentare, care nici măcar nu reprezintă voinţa poporului, exprimată în cadrul precedentului scrutin parlamentar.

Dumitru Spătaru