Deputatul liberal, Iurie Dîrda a acordat un interviu portalului TRIBUNA, în cadrul căruia a fost întrebat şi despre presupusele tensiuni ce ar exista în interiorul PL, după alegerile prezidenţiale.
„Nu mă miră astfel de informații. Probabil, le lansează cei care vor să distrugă curentul unionist, care, indiferent de ce se spune, devine din ce în ce mai puternic. Noi, membrii PL, suntem uniți și știm exact pentru ce luptăm. În PL a fost, este și va fi democrație. Noi discutăm succesele și eșecurile, analizăm și stabilim cum vom acționa. Dl. Mihai Ghimpu este un lider incontestabil, care, indiferent în ce postură a fost, a luptat pentru idealurile sale și nimeni și nimic nu l-a putut opri. Este un exemplu care ar trebui urmat și de alți politicieni. Cu atât mai mult de cei care azi spun una, iar mâine fac alta”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







