Urmare a declarațiilor făcute recent de liderul belarus referitoare la țara noastră, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va convoca Ambasadorul Belarusului la Chișinău pentru a solicita explicații și pentru a prezenta poziția principială a țării noastre: Cetățenii Republicii Moldova condamnă ferm războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Declarațiile au fost făcute de Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE, informează TRIBUNA.
Totodată, MAEIE menționează că regretă rolul pe care îl are Belarus în promovarea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei și pentru promovarea repetată în spațiul public a unor mesaje menite să genereze dezinformare și falsuri.
„Republica Moldova și statele partenere acționează de o manieră responsabilă și cu respectarea cu strictețe a normelor de drept internațional”, a mai spus Daniel Vodă.
Precizăm că, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko a declarat recent că operațiunile militare din Europa ar conveni Statelor Unite ale Americii și că Republica Moldova ar putea ajunge în aceeași situație ca și Ucraina.







