[ X ]
Alegeri17 Mai 2022 17:00

Fostul șef al statului continuă faptele bune

Fostul șef al statului, Igor Dodon afirmă că „faptele bune continuă” și-n contextul Zilei Internaționale a Familiei, care este marcată pe data de 15 mai în întreaga lume, a decis să viziteze o familie cu mulți copii din satul Sireți, raionul Strășeni, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, Constantin și Lucia Cartiră au adus pe lume 16 copii, cinci dintre care și-au creat deja propriile familii, iar acum educă și 14 nepoți.

„M-a impresionat istoria acestui cuplu care, pe lângă grija pe care o poartă copiilor, mai dezvoltă și propria afacere – o gospodărie casnică în cadrul căreia cresc și vând răsaduri. Familia mai are 4 văcuțe, produsele lactate, de asemenea fiind comercializate. Atât maturii, cât și copiii sunt implicați în munca de zi cu zi.

I-am felicitat pe toți membrii familiei Cartiră cu prilejul sărbătorii, menționând că ei sunt un exemplu frumos de urmat pentru multe cupluri din țara noastră. Le-am adus copiilor mai multe cadouri și le-am urat sănătate, prosperitate și mult succes în continuare.

Faptele bune continuă!”, a declarat politicianul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...