[ X ]
Comentarii30 Iunie 2018 15:00

(COMENTARIU) Cine are cel mai mult de câştigat de pe urma situaţiei politice create

Unii analişti cred că cel mai mult de pe urma situaţiei create ca urmare a invalidării rezultatelor alegerilor primarului capitalei are de câştigat Andrei Năstase, deoarece e victimizat puternic, alţii susţin că are de câştigat dreapta pro-europeană, în general, deoarece în prezent are loc o mobilizare exemplară a electoratului său şi astfel va intra pe val în alegerile parlamentare, a treia categorie cred că marele câştigător este PD-ul, deoarece a transmis încă o dată un mesaj puternic în societate că deţine un control total asupra situaţiei politice şi că nimic nu se întâmplă fără voia sa. Toate aceste puncte de vedere au dreptul la viaţă, dar părerea mea personală este că în situaţia creată cel mai mult au de câştigat socialiştii, iar în rândurile de mai jos voi explica de ce cred astfel.

Cel mai mare pericol pentru socialişti era posibilitatea constituirii de către pro-europeni a unei coaliţii de guvernare comune. Partidul Democrat anunţase deja acest obiectiv şi, chiar dacă PAS şi PDA au respins categoric oferta democraţilor, totuşi, ideea avea dreptul la viaţă, or nu se putea de exclus faptul că occidentalii ar fi exercitat o anumită presiune asupra partidelor pro-europene, determinându-le să facă o coaliţie comună de guvernare după alegeri. Acesta ar fi fost cel mai prost scenariu pentru socialişti, deoarece partidului i-ar fi fost foarte greu să-şi păstreze poziţiile şi să reziste încă patru ani în opoziţie. Acum după invalidarea rezultatelor alegerilor din 3 iunie, relaţiile dintre partidele pro-europene s-au deteriorat şi cel mai probabil se vor tensiona şi în continuare.

Pe de altă parte, s-au deteriorat şi relaţiile actualei guvernări cu factorii de decizie europeni. Nu e exclus că relaţiile dintre partidele pro-europene pe de o parte şi guvernarea actuală şi factorii de decizie occidentali, pe de altă parte, vor degrada şi în lunile următoare, iar aceasta va exclude chiar şi probabilitatea pur teoretică de formare a unei coaliţii pro-europene după alegeri. Astfel, PSRM poate avea certitudinea că numaidecât va fi la guvernare după următoarele alegeri – fie va lua puterea de sine stătător (lucru ce nu poate fi exclus mai ales ca urmare a situaţiei din tabăra partidelor ce se declară pro-europene), fie în parteneriat cu careva partid sau partide.

PSRM a avut mult de câştigat şi din alt punct de vedere – dacă relaţia între partidele pro-europene nu ar fi degradat, guvernarea, dorind să-şi demonstreze ataşamentul faţă de ideea viitorului european al RM, dar şi dorind să transmită anumite mesaje partenerilor săi occidentali, în lunile următoare ar fi pus toate tunurile pe socialişti. Iar cu ce se termină campaniile pe care puterea le demarează împotriva oponenţilor săi, cred că nu este un secret pentru  nimeni. Istoria ultimilor ani ne oferă mai multe exemple relevante în acest sens. Acum, în situaţia creată după invalidarea alegerilor primarului capitalei, PSRM se poate considera într-o relativă zonă de siguranţă şi confort – cât timp europenii se vor bate între ei, socialiştii se vor poziţiona ca forţă constructivă şi îşi vor putea lesne promova soluţiile profesioniste pentru problemele cu care se confruntă cetăţenii.

PSRM a avut mult de câştigat şi în plan extern. Dacă până acum factorii de decizie europeni îşi legau speranţele de viitor exclusiv de o guvernare pro-europeană, acum, când şansele acesteia s-au diminuat simţitor, nu e exclus să asistăm la o schimbare de optică a Bruxelles-ului. Posibil se va merge pe formula: Indiferent de culoarea politică a guvernării din RM, relaţia va fi determinată de modul de îndeplinire a angajamentelor. O astfel de abordare în relaţiile dintre RM şi UE a existat în timpul guvernării comuniste şi astăzi tot mai multă lume înclină să creadă că acea guvernare, chiar dacă era una comunistă, oferea mai multă previzibilitate şi siguranţă. Dacă optica europenilor se va schima după asemenea formulă (lucru cât se poate de posibil), atunci PSRM va ieşi din nou în avantaj.

Toate aceste momente importante ne duc la gândul că, chiar dacă ideile enunţate în debutul materialului (referitor la ce au de câştigat dreapta pro-europeană şi guvernarea ca urmare a situaţiei create) au dreptul la viaţă, totuşi marii câştigători pot fi consideraţi anume socialiştii. Or, ei au obţinut poziţii şi perspective la care acum o lună nici nu puteau să viseze.

Dumitru Spătaru         

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...