Comentarii1 Aprilie 2017 14:00

(COMENTARIU) O sută de zile ale Preşedintelui Dodon

Preşedintele Igor Dodon a ajuns la 100 de zile de mandat, ocazie cu care se poate de făcut deja un prim bilanţ al prestaţiei sale în această funcţie.

Din start se poate de menţionat că Igor Dodon s-a poziţionat destul de bine (din punct de vedere politic) în această perioadă, devenind cel de-al doilea pol al lumii politice bipolare ce s-a constituit în ultimele luni în Republica Moldova (la celălalt pol se află guvernarea declarată pro-europeană a Republicii Moldova). Unii spun că această poziţionare e una artificială, apărută ca urmare a unor înţelegeri prealabile între Igor Dodon şi coaliţia de guvernare, alţii însă susţin că ea e absolut firească şi că are la bază convingerile politice şi geopolitice diametral opuse ale celor două tabere. Aşa sau altfel, dar respectiva polarizare avantajează şi actuala guvernare, dar şi pe Igor Dodon. Astfel, în primele 100 de zile de mandat, folosind respectiva polarizare, Igor Dodon şi-a conservat în mare parte rating-ul politic şi s-a menţinut pe val, lucru care ar fi fost extrem de greu de obţinut în alte condiţii, dat fiind prerogativele destul de restrânse ale şefului statului.

Înţelegând că pentru un politician adevărat campania electorală începe a doua zi după alegeri, Igor Dodon, cel puţin oficial, a purces la îndeplinirea promisiunilor sale electorale imediat după învestirea în funcţie. Principalele două promisiuni pe care s-a axat el a fost anularea Legii ce pune pe umerii cetăţenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar şi dizolvarea Parlamentului. În primul caz, şeful statului a elaborat o iniţiativă legislativă, care nu a găsit susţinerea necesară în Parlament şi Igor Dodon a anunţat că, susţinut de socialişti, va demara un referendum la această temă. În cel de-al doilea caz, Igor Dodon a anunţat că va organiza un plebiscit pentru completarea Constituţiei, astfel încât să aibă mai multe posibilităţi de a dizolva Parlamentul. Şi prima, dar şi cea de-a doua iniţiativă a sa au fost criticate şi de guvernare, şi de opoziţie. Numai că, dacă guvernarea a calificat aceste iniţiative ca tentative de destabilizare a situaţiei, opoziţia a declarat că acestea sunt jocuri pe care Igor Dodon le face împreună cu puterea pentru a arunca praf în ochii opiniei publice.

De asemenea, Igor Dodon a atras atenţie, în primele 100 de zile de mandat, şi „contracarării manifestărilor unioniste”. Astfel, el a venit cu unele iniţiative ce au vizat preconizata introducere în şcoli a „Istoriei Moldovei”, organizarea unei conferinţe privind statalitatea moldovenească etc. Toate aceste iniţiative au fost criticate de forţele unioniste şi nu numai, care au văzut în aceasta subminarea propriei activităţi şi atentare la adevărul istoric.

O altă filieră pe care a încercat să se manifeste în primele 100 de zile de mandat Igor Dodon a ţinut de reglementarea problemei transnistrene. El a avut chiar şi o întrevedere cu noul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. În timp ce unii au apreciat intenţia şefului statului de a se implica în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, alţii l-au criticat că-şi depăşeşte atribuţiile. Totodată, au fost şi dintre acei ce l-au suspectat pe Igor Dodon că ar pune bazele aplicării unor scenarii ce nu ar fi tocmai benefice Republicii Moldova.

În această perioadă, Igor Dodon s-a manifestat şi ca promotor al integrării euro-asiatice a Republicii Moldova. Pe lângă faptul că a solicitat acordarea statutului de observator Moldovei în Comunitatea Economică Euroasiatică, Igor Dodon a scos în evidenţă părţile nefavorabile ale Acordului de Asociere RM-UE, dar şi s-a opus făţiş acţiunilor guvernării ce au condus la o răcire evidentă a relaţiilor cu Rusia. Astfel, acesta a sfidat deschis îndemnul guvernării pro-europene adresat oficialilor din RM să se abţină de la vizite în Rusia (apropo, Igor Dodon a vizitat Rusia în 100 de zile de două ori şi de două ori s-a văzut cu şeful statului rus, Vladimir Putin), a declarat că, indiferent de poziţia guvernării, RM va fi prezentă la reuniunile pe linia CSI etc. Mai mult ca atât, în această perioadă, şeful statului a scos în evidenţă avantajele bunelor relaţii cu Rusia, folosind drept exemplu înţelegerile din domeniul migraţional sau cele ce au vizat prezenţa producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa Rusiei.

Tot în această perioadă, Igor Dodon a efectuat şi o vizită la Bruxelles, rezultatele căreia au fost interpretate diferit de clasa politică şi de analişti. Cert este că şeful statului s-a folosit şi de această ocazie pentru a-şi face cunoscute anumite puncte de vedere.

Într-un cuvânt, despre primele 100 de zile de mandat ale lui Igor Dodon se poate de spus că au fost o perioadă în care şeful statului s-a manifestat destul de activ şi a reuşit să fie permanent în atenţia opiniei publice din ţară şi de peste hotare. Dacă se va manifesta la fel şi în continuare, Igor Dodon, poate nu va ajunge un Preşedinte al tuturor (aşa cum a promis), dar, cu siguranţă, îşi va asigura un rating politic înalt şi şanse bune pentru a face politică la cel mai înalt nivel încă minimum 7-8 ani.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online