[ X ]
Editorial1 Noiembrie 2026 09:00

Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene 

În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica Moldova. Puţini însă cunosc cum se va expune acest proces asupra producătorilor agricoli. Mai bine zis, ce se va schimba pentru ei după aderarea Republicii Moldova la UE.    

Din start trebuie de menţionat că producătorii agricoli din Uniunea Europeană sunt protejaţi printr-un ansamblu complex de mecanisme financiare, legislative şi comerciale, pilonul central fiind Politica Agricolă Comună (PAC). Protecţia oferită fermierilor europeni se concentrează pe patru direcţii majore.

Prima direcţie este sprijinul financiar direct şi garantarea veniturilor. Astfel, se fac plăţi directe pe suprafaţă sau cap de animal. Aceste subvenţii compensează volatilitatea preţurilor de pe piaţă şi garantează un nivel minim de trai pentru fermieri. În acelaşi context, se încadrează şi aşa-numitele rezerve de criză. În caz de perturbări majore ale pieţei (cum ar fi fenomene meteo extreme, crize geopolitice sau creşteri masive ale preţurilor la fertilizanţi şi energie), UE activează fonduri de urgenţă pentru a oferi lichidităţi rapide şi ajutoare temporare.

A doua direcţie este protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale. Micii producători sunt protejaţi legal în faţa marilor lanţuri de supermarketuri şi a cumpărătorilor mari. Sunt interzise practici precum plăţile întârziate pentru produsele perisabile, anularea comenzilor în ultimul moment sau modificarea unilaterală a contractelor. De asemenea, se pune accent pe obligativitatea contractelor scrise şi clare între fermieri şi procesatori, oferindu-le primilor o putere de negociere sporită.

A treia direcţie, este protecţia comercială externă. Astfel, UE impune ca produsele agroalimentare importate din afara spaţiului comunitar să respecte standarde fitosanitare şi de siguranţă similare cu cele europene, prevenind concurenţa neloială din partea unor produse mai ieftine dar mai puţin reglementate. De asemenea, în acordurile comerciale internaţionale UE include clauze de salvgardare care permit suspendarea temporară a preferinţelor tarifare sau aplicarea de taxe, dacă importurile masive pun în pericol stabilitatea producătorilor locali.

A patra direcţie este protecţia proprietăţii intelectuale şi a calităţii. La concret, UE

protejează din punct de vedere juridic denumirile produselor strâns legate de o anumită zonă geografică sau metodă tradiţională de producţie.

Deoarece, în contextul protecţiei producătorilor agricoli, deseori apar întrebări legate de producătorii de tutun, în rândurile de mai jos mă voi referi la câteva aspecte relevante din acest punct de vedere. Trebuie de menţionat că în Uniunea Europeană, producătorii de tutun (cultivatorii) nu beneficiază de subvenţii directe specifice pentru producţia de tutun. Cu toate acestea, cultivatorii de tutun din cele 12 state membre producătoare (precum Italia, Spania, Polonia, Grecia sau România) sunt protejaţi şi susţinuţi indirect prin mecanismele generale ale Politicii Agricole Comune (PAC) şi prin reglementări de piaţă. Fostele subvenţii specifice pentru tutun au fost transformate în ajutoare decuplate de producţie. Astfel, fermierii primesc o sumă fixă pe hectar, indiferent de tipul de cultură. Această măsură le asigură stabilitatea veniturilor, permiţându-le în acelaşi timp să treacă liber la alte culturi agricole dacă piaţa tutunului scade.

De asemenea, ar fi de menţionat că tutunul brut este recunoscut oficial ca produs agricol în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea UE. Sectorul este guvernat de un Regulament aparte (nr. 1308/2013), care permite crearea de organizaţii interprofesionale ce reunesc cultivatorii, procesatorii şi comercianţii. Prin intermediul acestor organizaţii, fermierii pot încheia acorduri colective legale care le oferă predictibilitate contractuală şi preţuri mai sigure în faţa marilor corporaţii multinaţionale din industrie.

Totodată, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), regiunile dependente istoric de cultivarea tutunului primesc asistenţă financiară specială. Astfel, se finanţează proiecte de modernizare a fermelor şi măsuri de reconversie economică.

Am considerat necesar să mă refer la toate aceste aspecte importante, ca lucrurile să fie maximal clare atunci când se vorbeşte despre protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene.

Oleg Ţurcan, om de afaceri, investitor, filantrop   

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...