[ X ]
Important5 Iulie 2022 06:00

Elena Bodnarenco: A participat la 17 scrutine și a fost aleasă de 6 ori deputat și 1 dată primar!

Elena Bodnarenco, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), s-a stins ieri din viață. Ea a devenit membru al PCRM în 1998, a fost deputat, dar și primar, informează TRIBUNA.

Elena Bodnarenco, potrivit alegeri.md, a participat la 17 scrutine electorale – atât parlamentare, cât și locale.

Ea a fost aleasă deputat urmare a alegerilor din martie 2005, aprilie 2009, iulie 2009, noiembrie 2010, noiembrie 2014, iulie 2021. A fost aleasă primar al orașului Soroca în iunie 2011 – până în 2015.

De asemenea, a mai ocupat funcțiile de consilier local – din 2017, din octombrie 2019, și consilier raional – din mai 2003, iunie 2011, iunie 2015, la Soroca.

Amintim că, ieri, într-un necrolog al Parlamentului a fost menționat: „În calitate de ales al poporului în mai multe legislaturi ale Parlamentului, Elena Bodnarenco și-a adus aportul la soluționarea problemelor cetățenilor, motiv pentru care s-a bucurat de respectul sincer din partea tuturor celor care au cunoscut-o. Și-a consacrat întreaga viață oamenilor, atât în calitate de deputat, cât și în calitate de primar al orașului Soroca, activitatea sa remarcându-se prin profesionalism și responsabilitate.”

Elena Bodnarenco avea 57 de ani. Potrivit apropiaților, suferea de o boală incurabilă de mai mulți ani.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...