[ X ]
Comentarii21 Noiembrie 2021 08:00

De la 1 la 10... Notele unor cunoscuți analiști politici pentru Guvernul Gavrilița după 100 de zile!

Guvernul Gavrilița, după 100 de zile de activitate, a obținut note de trecere, și chiar mai sus, de la experți cunoscuți, însă nu a atins nota maximă, informează TRIBUNA.

Analistul politic Ion Tăbârță, fiind întrebat „Care e nota dvs. de la 1 la 10 pentru Guvernul Gavrilița în primele 100 de zile? Cum argumentați?”, în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, a spus: „Cu siguranță este o notă trecătoare, dar nu e una la superlativ. Nu e 10, e una undeva între 1 și 10… deja dacă e mai spre trecătoare sau mai sus depinde de modul cum percepe fiecare schimbările din societate.”

Și analistul politic român, Radu Carp a răspuns la aceeași întrebare.

„Mi-e greu să dau o notă, pentru că mă raportez la un sistem de clasificare mai exigent în care nu există nota 10, e un sistem în care nota 8 este echivalentul notei 10. Aș acorda nota 8 care înseamnă un bilanț foarte pozitiv, nu aș acorda mai mult de 8 pentru că asta înseamnă o performanță cu totul excepțională. Nu aș acorda niciunei țări din lume 10, pentru că orice guvernare este imperfectă de natura ei. Dar cred că guvernul actual a demonstrat că are capacitate să guverneze în interesul cetățenilor și acest lucru e cel mai important”, a declarat el, într-un interviu pentru TRIBUNA.

Iar Nicolae Negru, editorialist, analist politic, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă a spus: „Bine, nu sunt pedagog, cu notele stau prost, nu știu cum se apreciază, dar să zicem că e bine nu putem să zicem, fiindcă situația nu e bună totuși, dar fiindcă Republica Moldova, zic, e pe linia de plutire, fiindcă Republica Moldova rezistă, eu cred că merită un „7”, un „8”. Poate că, acumulând o anumită experiență, se vor descurca mai bine.”

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...