[ X ]
Breaking news20 Mai 2020 14:15

Deputații vor dezbate modificări la Codul electoral. Iată ce vizează!

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege cu privire la modificarea Codului electoral, informează TRIBUNA.

Proiectul de lege urmează a fi supus dezbaterilor în ședința plenară a Parlamentului.

În special, se propune abrogarea unui alineat din art. 123 din Codul electoral care prevede că până la validarea mandatului, candidatul ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova prezintă Curții Constituționale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic și nu îndeplinește nicio altă funcție publică sau privată.

În opinia autorilor, această normă încalcă normele constituționale referitor la libertatea asocierii.

„Articolul 41 din Constituția Republicii Moldova stipulează că ”Cetățenii se pot asocia liber în partide și în alte organizații social-politice. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor și, în condițiile legii, participă la alegeri”, se arată în nota de argumentare a proiectului.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...