[ X ]
Editorial5 Octombrie 2026 10:04

Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme

Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm sute de milioane de euro. Cine nu face diferența între regiunile de programare, calificate de UE ca unități statistice de dezvoltare, și regiunile administrative riscă să construiască o arhitectură care nu servește nici cetățeanului, nici fondurilor UE. Mai grav, asistăm la o formă de presiune: ni se impun pseudo-regiuni pe motiv că nu mai avem timp, și că, potrivit Comisiei de la Veneția, regulile electorale nu se schimbă cu mai puțin de un an înaintea scrutinului. Viteza devine un argument superior calității. Dar o reformă proastă adoptată la timp rămâne o reformă proastă.

Câteva reflecții asupra acestui subiect:

1. Distincția pe care Guvernul o nesocotește. Regiunile cu care lucrează UE sunt regiuni de programare, de nivel NUTS 2, iar regulamentul european le fixează o populație între 800.000 și 3 milioane de locuitori. Regiunea de programare este un instrument de planificare și investiții: ea concentrează resursele, selectează proiectele mari și negociază direct cu Bruxelles. Regiunea administrativ-teritorială este o autoritate publică, cu consiliu ales, patrimoniu, servicii proprii și răspundere politică. Prima se măsoară în bugete, a doua în atribuții legale și voturi. Cu populații între 280 și 670 de mii de locuitori, cele 3 regiuni propuse de guvern nu pot fi NUTS 2. Iar când unitățile unui stat sunt sub pragul UE, întregul stat devine o singură unitate. Moldova va fi tratată, deci, ca o singură regiune.

2. Ce arată experiența altora? În 2007–2013, peste 16,5 miliarde de euro au fost cheltuite în Polonia prin 16 programe regionale, elaborate, gestionate și implementate de voievodate, circa 430 de euro pe locuitor. Pentru regiunea Małopolska, alocarea a fost de 6 ori mai mare decât în 2004–2006, când regiunea dispunea de 185 mln. România a mers pe regiuni de programare fără statut juridic: alocarea inițială din FEDR pt Programul Operațional Regional a fost de 3,726 miliarde de euro, sub 175 de euro pe locuitor, cu gestiunea păstrată la minister. Diferența nu ține doar de mărimea statului, ci de cine deține programul. Iar cererea nu a lipsit: în regiunea Nord-Vest s-au solicitat 1,1 miliarde de euro la un buget de 522 mln, dar absorbția a rămas sub 50%. Proiecte existau; capacitatea instituțională de a le transforma în plăți, nu. Acolo unde statele concentrează proiectele asupra birocrației centrale, randamentul atragerii de fonduri UE e mic.

3. Unde se află RM? FNDR a primit în 2026 inițial 284 de milioane de lei, circa 14 mln euro, sau 6 euro pe cap de locuitor. După rectificarea de 1 mlrd, suma a urcat la 65 mln euro, cam 27 de euro pe locuitor. Problema nu este doar nivelul, ci volatilitatea regulilor: un buget care crește de 5 ori într-un an nu mai este politică regională, ci dispoziție guvernamentală, altfel spus – teren de jocuri electorale, în care dezvoltarea e contabilizată pe registrele partidului aflat la guvernare. Iar miza va crește. Facilitatea de reformă și creștere aduce RM 385 mln euro granturi și 1,5 miliarde credite pentru 2025–2027, iar după 2027, RM va aștepta să obțină fonduri de coeziune. Dacă de toate fondurile se va ocupa guvernul central riscul pierderii de fonduri europene va fi uriaș, la fel și dezechilibrele între Chișinău și regiunile sărace.

4. Cât putem pierde? Între 2021–2027, în UE, transferurile de coeziune către statele cu venituri sub 60% erau plafonate la 2,3% din PIB. Cu un PIB de 15-18 mlrd euro, RM – membră ar avea un plafon de 400 mln pe an, sau 3 miliarde per exercițiu bugetar (7 ani). Plicul financiar este, practic, fixat de plafon, nu de hartă. Harta decide altceva: cât cheltuim și unde. Într-un model adecvat de regiuni, Polonia menținea o capacitate de absorbție de 110% la fonduri de pre-aderare, față de România – care abia de atingea 54%, legând diferența de proiectele mari, integrate, și de autonomia regiunilor de programare. Dacă reproducem modelul românesc, un decalaj de absorbție de doar 20–40 puncte procentuale înseamnă între 600 de milioane și 1,2 mlrd euro necheltuiți într-un singur exercițiu. Iar într-un program unic, banii urmează capacitatea administrativă, adică Chișinăul, unde s-au concentrat 68% din investițiile în active imobilizate în 2021. Ca să fie și mai clar, cine semnează un model cu regiuni neadecvate își asuma răspunderea pt pierderea a cca 1 mlrd euro.

5. Fragmentarea teritorială. Nivelul intermediar propus de guvern cuprinde 3 regiuni, 2 municipii, UTA Găgăuzia și un nou municipiu de nivelul 2 la Taraclia, cu raioanele estice (Transnistria) lăsate în afară proiecției regionale. Se va obține astfel un model cu 7 entități eterogene pentru 2,4 mln locuitori, mai puțin decât populația unui singur voievodat polonez. Regiunea de Sud, cea mai săracă, își pierde astfel continuitatea teritorială, deși rețelele de apă, drumurile și deșeurile nu respectă granițele administrative. Proiectele mari, singurele care schimbă o economie regională, vor deveni ulterior subiectul unor negocieri politice între 5-7 autorități. Mai mult, Taraclia adaugă și un cost politic suplimentar: atunci când România dezbătea regionalizarea, foarte puțini politicieni acceptau propunerea UDMR pe motiv că în Europa regiunile nu se fac pe criterii etnice, ci pe criterii economice și statistice. Iar, Chișinăul face acum exact asta, oferind Comratului și Tiraspolului un precedent gata formulat, pliindu-se exact pe narativele pe care formal ar trebui să le anuleze. Nu mai vorbim de faptul ca menținerea raioanelor estice inafara modelului național de regionalizare transformă reintegrarea Transnistriei într-o loterie, conform narativului federalist, nu al unui model de reintegrare durabilă, care ar folosi sistemul NUTS pentru rațiuni de stabilitate strategică, ca datele să rămână comparabile în timp.

6. Cum ar trebui să coabiteze cele două niveluri? Cele 3 regiuni reproduc harta ADR Nord, Centru și Sud. Pe același teritoriu vor coexista o structură tehnică cu bani, dar fără mandat electoral, și o structură aleasă, cu mandat, dar fără bani. Arhitectura coerentă cea mai potrivită pentru RM este alta. Nivelul de programare, 3 regiuni, cu ADR ca secretariate de lucru, dimensionate la pragul NUTS 2, cu Chișinăul și Bălțiul incluse, transformate în organisme intermediare pentru un program operațional regional cu buget multianual garantat prin lege. Nivelul administrativ, regiuni sau municipii consolidate, ca titulari ai serviciilor de interes regional: drumuri, apă și canalizare, deșeuri, transport, parcuri industriale. Primul selectează și finanțează proiectele, al doilea le cofinanțează, le deține și le operează. Consiliile regionale pentru dezvoltare existente pot fi puntea dintre ele. Guvernul are 2 căi oneste. Fie dă regiunilor alese programul și banii, după modelul polonez, fie le lasă ADR și renunță la simulacrul electoral. Varianta actuală, cu urne fără bugete și bugete fără urne, le combină pe cele mai slabe elemente din ambele.

Câteva observații finale

Reforma nu pierde bani europeni la Bruxelles, unde plafonul îi protejează. Îi pierde acasă: prin absorbție slabă, prin concentrare de

Resurse la nivelul Chișinăului și prin fragmentarea statului în 7 bucăți neomogene, incapabile să genereze proiecte de scară. Cel mai bun model ar fi modelul celor 3 regiuni pe care l-am propus în septembrie, numit ”cele 3 porți”.

Guvernul vrea să nu se complice azi, autorizând un nivel regional prea mic pentru a gestiona fonduri, prea fragmentat pentru a investi și prea dependent pentru a negocia. Nu este o etapă spre regionalizare, ci un obstacol pe care următorul guvern va trebui să-l demonteze înainte de a începe adevărata reformă. Din păcate, obiceiul locului ese să ne creăm obstacole pe care va trebui să le corectăm mai târziu cu prima ocazie. De asta trăim greu pt ca trebuie permanent să corectăm ceea ce alții fac din inerție sau lene.

Igor Munteanu, expert, ex-deputat 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...