Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că, chiar dacă ne confruntăm cu problema coronavirusului, nu trebuie să uităm de economie.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au planuri mari cu privire la construcția drumurilor, deschiderea platformelor industriale, crearea locurilor noi de muncă.
„Astăzi am decis să inspectez lucrările de reconstrucție capitală a unui segment cu lungimea de 6,5 km a drumului național M2, care ocolește Chișinăul dinspre vest și este parte a drumului de centură. Este unul dintre cele trei segmente pe care vom începe să le reparăm capital anul acesta – de la intrarea în orașul Ialoveni până în sectorul Buiucani al capitalei (cartierul Sculeni) și mai departe, până la intersecția de la intrarea în Cricova. În anul 2020, va fi alocată o sumă record din Fondul Rutier – peste 2,7 miliarde de lei pentru reabilitarea drumurilor și, suplimentar, peste un miliard de lei pentru programul „Drumuri bune”, în cadrul căruia fiecare localitate va primi cel puțin un milion de lei. De asemenea, am menționat că săptămâna aceasta, s-au încheiat negocierile asupra Acordului de creditare cu Federația Rusă și intenționăm deja săptămâna viitoare, să semnăm actele de obținere a celor 200 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor. Am subliniat faptul că aceste mijloace vor permite suplimentar lansarea reconstrucției capitale a peste 340 km de drumuri naționale, inclusiv a două segmente a șoselei de ocolire, ceea ce va oferi posibilitatea de a fluidiza traficul din capitală”, a scris Dodon.
Totodată, șeful statului a menționat că autoritățile Moldovei vor mai identifica 700-800 de milioane de lei pentru toate drumurile naționale, întrucât construcția unor drumuri moderne calitative este factorul principal al dezvoltării rețelei de transport și de logistică, dar și a economiei în ansamblu.
„De asemenea, am reiterat că programul de amploare de reconstrucție a drumurilor a fost lansat la inițiativa mea, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea economiei și crearea a mii de locuri de muncă. În perioada 2020-2021, este planificată încheierea lucrărilor de construcție a câtorva segmente de drum național: Chișinău – Ungheni, Bălți – Fălești – Sculeni, Bălți – Sărăteni, precum și câteva tronsoane ale șoselei Chișinău – Giurgiulești, drumul de ocolire de la Comrat și șoseaua Comrat – Vulcănești”, a conchis Dodon.
Andriana Cheptine







