În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, candidat la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău, a fost întrebat: Cine este principalul concurent al Dvs. în această campanie electorală?
„Principalul meu concurent este dezinformarea. Minciuna, știrile false, toate energiile acestea negative revărsate asupra mea și colegilor mei în timpul acestei campanii electorale au avut un singur scop: acela de a îi împiedica pe chișinăueni să cunoască în amănunt proiectele noastre, răspunsurile noastre la problemele orașului. În lipsă de soluții, doar cu gândul a înavuțire prin subjugarea banului public, coordonatorii celorlalți candidați au decis că lumea trebuie ținută cât mai departe de dreptate și adevăr”, a declarat el.
Andrei Năstase crede că „toți cetățenii atenți văd această campanie murdară” împotriva sa. „Dar eu sunt călit încă din perioada campaniei prezidențiale din 2016 și chiar mă mândresc că acum am devenit ținta principală a propagandei binomului, la fel cum colega noastră Maia Sandu a avut de îndurat minciuni siriene gogonate în campania prezidențială. Frica și disperarea regimului se simt tot mai tare. Ei știu că victoria noastră ar întoarce mare speranță oamenilor și înseamnă o fisură serioasă în temelia sistemului statului capturat, oligarhizat”, a spus el.
„În acest context, atrag mai puțină atenție celor, pe care Plahotniuc i-a delegat în această cursă electorală și care sunt vulnerabili în fața rapoartelor ANRE, a dosarelor penale privind escrocherii și spălări de bani, prin complicitatea în schema de concesiune a jumătății din teritoriul țării unei firme – offshor cu reputație dubioasă, fie prin șantajul liderilor lor politici, fie în baza relațiilor pecuniare. Împotriva mea se află sistemul de guvernare antipopulară, iar alături de mine sunt sute de mii de oameni suferinzi și umiliți de această grupare mafiotă. Văd asta zi de zi, la fiecare întâlnire unde sunt în mijlocul oamenilor”, a mai adăugat Andrei Năstase.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine







