În ajunul Zilei Independenței, TRIBUNA publică o serie de materiale cu genericul „35 de ani de Independență”. Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne și avocat,  a acceptat invitația noastră și a declarat următoarele: 

Republica Moldova – la 35 de ani

La 35 de ani, văd Republica Moldova ca pe un stat care și-a câștigat dreptul la existență, dar care încă trebuie să câștige pe deplin încrederea propriilor cetățeni.

Am trecut printr-un război, prin crize economice și politice, prin sărăcie, corupție, exod, capturarea statului și presiuni geopolitice uriașe. Au existat momente în care părea că putem pierde chiar sensul Independenței. Și totuși, Republica Moldova a rezistat.

Aceasta este poate prima concluzie după 35 de ani: suntem mai puternici decât am crezut, dar încă mult sub ceea ce am putea fi.

Independența nu este însă un certificat pe care îl primești o singură dată și îl păstrezi într-o arhivă. Fiecare generație trebuie să-i dea conținut.

Un stat este cu adevărat independent atunci când cetățeanul său este liber, când judecătorul nu primește indicații, când instituția nu aparține unui partid sau unui oligarh, când economia poate susține societatea, iar oamenii nu sunt obligați să-și caute demnitatea în altă țară.

În 1991 am proclamat independența statului. După 35 de ani, marea noastră datorie este să construim independența cetățeanului.

Cele mai mari realizări în acești ani

Prima mare realizare este Independența însăși și faptul că am reușit să o păstrăm.

Pentru mine există aici și o emoție personală pe care nu am cum să o separ de istoria țării mele. Fratele meu mai mare, Vasile Năstase, a fost cel mai tânăr deputat care și-a pus semnătura pe Declarația de Independență.

Am privit întotdeauna acea semnătură nu ca pe un privilegiu al familiei noastre, ci ca pe o obligație. Pentru că Independența nu se moștenește ca un bun. Se moștenește ca o responsabilitate.

A doua mare realizare este supraviețuirea democrației moldovenești.

Au existat ani în care Republica Moldova avea formal instituții democratice, dar acestea ajunseseră, în realitate, captive unor interese oligarhice. Justiția, procuratura, instituțiile statului și o parte importantă a spațiului public fuseseră subordonate.

Am avut onoarea de a mă afla, împreună cu foarte mulți oameni curajoși, în prima linie a luptei pentru scoaterea statului din acea captivitate.

Am plătit fiecare un preț politic, l-am plătit și eu, dar nu regret acel sacrificiu pentru oameni și țară.

Nu pretind că aceasta a fost victoria unui om. Ar fi nedrept față de miile de oameni care au ieșit în stradă, au rezistat presiunilor și au refuzat să accepte confiscarea țării lor.

Dar cred că putem spune astăzi un lucru important: într-un moment critic, cetățenii Republicii Moldova au demonstrat că un stat poate fi capturat, dar o societate care nu renunță la libertate nu poate fi confiscată definitiv.

A treia realizare este păstrarea și consolidarea vectorului european. Republica Moldova se află astăzi mai aproape ca oricând de familia europeană.

Pentru mine însă Europa nu a fost niciodată doar geopolitică. Europa înseamnă o ordine a valorilor: lege deasupra puterii, instituții deasupra intereselor personale, libertate, demnitate și respect pentru om.

Cele mai mari provocări. Lucrurile ce divizează societatea

Cea mai mare problemă a Republicii Moldova nu este geopolitică. Este demografică.

Putem construi drumuri. Putem atrage investiții. Putem reforma administrația. Putem recupera ani pierduți economic.

Dar o țară din care pleacă oamenii își pierde încet nu doar populația, ci și viitorul.

De aceea cred că adevărata măsură a succesului Republicii Moldova în următorul deceniu nu va fi numai PIB-ul, numărul proiectelor europene sau kilometrii de drum. Va fi numărul oamenilor care aleg să rămână, al celor care decid să se întoarcă și al copiilor care se nasc aici.

A doua mare provocare este construcția unor instituții care să nu mai depindă de cine guvernează.

Am luptat împotriva unui stat capturat și tocmai această experiență mă face să spun răspicat: un stat nu este eliberat cu adevărat dacă schimbăm doar stăpânii instituțiilor. Este eliberat atunci când instituțiile nu mai au stăpâni.

Justiția nu poate fi „a noastră” sau „a lor”. Procuratura nu poate fi bună când îi anchetează pe adversarii noștri și rea când îi cercetează pe ai noștri. Statul de drept începe exact acolo unde se termină dublul standard.

În ceea ce privește divizarea societății, cred că prea mult timp politica moldovenească a trăit din frică.

Est împotriva Vestului. Români împotriva moldovenilor. Cei plecați împotriva celor rămași. Puterea împotriva opoziției.

O țară matură nu cere cetățenilor să gândească identic. Le cere să accepte că, dincolo de diferențe, au un destin comun.

Democrația nu înseamnă să fim toți de acord. Înseamnă să nu devenim dușmani pentru că nu suntem de acord.

Viitorul Republicii Moldova. Cum va fi peste 10 ani?

Văd Republica Moldova în Uniunea Europeană.

Dar vreau să spun foarte clar: nu-mi doresc o Moldovă care intră în Europa fugind de propriile probleme. Îmi doresc o Moldovă care intră în Europa după ce începe să le rezolve.

Integrarea europeană trebuie să modernizeze Republica Moldova, nu să devină scuza pentru nemodernizarea ei.

Europa nu poate construi în locul nostru justiția. Nu poate educa în locul nostru copiii. Nu poate aduce acasă în locul nostru diaspora. Nu poate crea în locul nostru respectul pentru muncă, merit și competență.

Ne poate oferi o șansă istorică, poate cea mai mare de la proclamarea Independenței. Dar ce facem cu această șansă depinde de noi.

Peste zece ani vreau o Moldovă în care succesul să nu mai fie măsurat prin numărul celor care au reușit să plece.

Vreau școli în care profesorul să fie respectat, sate în care să existe din nou copii, o economie în care munca să permită o viață demnă, o administrație în care competența să conteze mai mult decât carnetul de partid și o justiție în fața căreia cetățeanul simplu și omul puternic să fie cu adevărat egali.

Moldova va fi cu adevărat europeană atunci când Europa nu va mai fi pentru cetățenii noștri locul în care trebuie să plece pentru a trăi normal.

Lucrurile cu care mă mândresc și pe care le spun unui străin dacă m-ar întreba de Moldova

În primul rând, i-aș vorbi despre oamenii noștri.

Despre capacitatea lor extraordinară de a munci, de a învăța, de a se adapta și de a reuși. Moldoveni care au plecat cu foarte puțin și au construit vieți, familii, afaceri și cariere în întreaga lume.

I-aș vorbi apoi despre pământul nostru. Despre sate, podgorii, livezi, mănăstiri și despre frumusețea discretă a unei țări care nu trebuie inventată pentru turiști, ci doar descoperită.

I-aș vorbi despre limba și cultura română, despre istoria noastră și despre oamenii care au păstrat identitatea acestui spațiu chiar și atunci când acest lucru a presupus curaj.

I-aș vorbi despre ospitalitate. Nu cea din broșurile turistice, ci aceea simplă, în care un om care poate nu are foarte mult este gata să pună pe masă tot ce are pentru un oaspete.

Și i-aș spune ceva ce consider esențial despre Moldova: suntem un popor care a fost încercat de istorie mai mult decât arată dimensiunea țării sale și care, de fiecare dată, a găsit puterea să se ridice.

Avem multe motive să fim nemulțumiți de ceea ce nu am reușit încă. Dar avem și motive serioase să fim mândri de ceea ce nu am permis să ni se ia.

Mesaj pentru Republica Moldova, pentru cetățeni, la 35 de ani de Independență

La 35 de ani, Republica Moldova nu mai este un stat tânăr.

De aceea, cred că a venit timpul să trecem de la adolescența politică a scuzelor la maturitatea responsabilității.

Nu mai putem explica fiecare eșec prin trecut, geopolitică, vecini, oligarhi sau guvernările precedente. Toate acestea au contat și unele continuă să conteze. Dar, după 35 de ani, trebuie să avem curajul să spunem că viitorul acestei țări depinde înainte de toate de noi.

Așa cum am mai spus, pentru mine și pentru familia mea, Independența are o semnificație aparte. Fratele meu și-a pus semnătura pe actul fondator al Republicii Moldova. Eu am avut, peste ani, șansa de a contribui, alături de mii de cetățeni, la eliberarea instituțiilor din captivitatea oligarhică și la apărarea parcursului european al țării.

Nu spun aceste lucruri pentru a revendica merite. Le spun pentru că ele m-au învățat ceva.

Fiecare generație are propria ei Independență de câștigat.

Generația anului 1991 a avut curajul să proclame statul.

Generația noastră a trebuit să lupte pentru ca acest stat să nu fie confiscat.

Generației care vine îi revine poate cea mai grea și mai frumoasă misiune: să facă din Republica Moldova o țară din care oamenii să nu mai fie nevoiți să plece.

Independența nu ne-a fost dată pentru a administra sărăcia, depopularea și dezbinarea. Ne-a fost dată pentru a construi.

Un stat în care legea este mai puternică decât politicianul. În care funcția publică este o responsabilitate, nu un privilegiu. În care meritul valorează mai mult decât relația. În care profesorul, medicul, agricultorul, antreprenorul și omul care muncește cinstit simt că această țară este și a lor.

Nu avem nevoie de o Moldovă împărțită permanent între învingători și învinși. Avem nevoie de o Moldovă suficient de încăpătoare pentru toți cetățenii ei.

Și mai avem nevoie de ceva: de încredere.

Încrederea că putem construi aici. Că putem reuși aici. Că putem rămâne aici. Că putem reveni aici.

În 1991 am primit o țară independentă. La 35 de ani trebuie să ne întrebăm ce țară vom preda copiilor noștri.

Pentru că, în cele din urmă, aceasta va fi judecata istoriei asupra generației noastre.

Nu câte funcții am ocupat. Nu câte alegeri am câștigat. Nu câte discursuri am ținut.

Ci dacă am lăsat Republica Moldova mai liberă, mai dreaptă, mai unită și mai demnă decât am primit-o.