[ X ]
Important30 Octombrie 2026 13:53

Parlamentul a găzduit o nouă ediție „LEGE pentru TINE(ri)”

Peste 60 de elevi din cinci instituții de învățământ din Chișinău și Durlești au participat la cea de-a VII-a ediție a jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)”, simulând o ședință plenară a Parlamentului. Intrând în rolul deputaților, tinerii au elaborat și au dezbătut trei proiecte de lege pe teme de actualitate, au experimentat cum se construiesc argumentele, cum se iau deciziile și cum se desfășoară procedura de vot în Parlament, informează TRIBUNA.

Elevii de la liceele teoretice „Ginta Latină”, „Miguel de Cervantes Saavedra” și „Hyperion” au examinat propuneri legislative privind protecția minorilor pe rețelele de socializare, utilizarea inteligenței artificiale în instituțiile de învățământ, precum și recunoașterea și utilizarea limbajului semnelor în Republica Moldova. În urma dezbaterilor și a votului, două proiecte au fost adoptate în cadrul simulării.

Activitatea le-a oferit elevilor ocazia să-și susțină opiniile, să analizeze argumentele colegilor și să înțeleagă că adoptarea unei legi presupune examinarea unor perspective diferite și asumarea responsabilității pentru decizia finală. La eveniment au asistat și elevi de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” din Chișinău, care vor participa la următoarea ediție a jocului educațional, programată pentru luna noiembrie.

Participanții au fost salutați de Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, care a apreciat interesul tinerilor pentru viața publică și implicarea profesorilor în educația lor civică. „Ne bucură faptul că tot mai multe instituții de învățământ manifestă interes față de jocul educațional «LEGE pentru TINE(ri)» și că sunteți interesați de ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Voi sunteți viitorul țării, iar pregătirea voastră pentru a vă implica în viața societății este importantă pentru noi toți”, a menționat Tamara Gheorghița.

La finalul activității, elevii au vizitat Muzeul de Istorie Militară, unde au avut parte de o lecție interactivă de istorie și au descoperit exponate care ilustrează momente și evoluții importante din evoluția istoriei militare.

Jocul educațional „LEGE pentru TINE(ri)” este organizat de Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și proiectul „Consolidarea democrației parlamentare în Moldova” (PADEM). Inițiativa le oferă tinerilor posibilitatea de a înțelege, prin experiență directă, cum funcționează Parlamentul și procesul legislativ, contribuind la dezvoltarea gândirii critice, a abilităților de argumentare și negociere, precum și la încurajarea participării civice.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...