Scandalul în mijlocul căruia s-a pomenit celebrul producător de la Hollywood Harvey Weinstein (acuzat de hărţuirea sexuală a mai multor actriţe) a generat o reacţie în lanţ la nivel mondial. Astfel, femei din diferite ţări ale lumii ies cu declaraţii publice în care vorbesc despre cazurile de hărţuire sexuală la care au fost supuse, iar în Suedia în acest week-end a fost lansată chiar şi o campanie naţională sub genericul „Şi pe mine tot…”, cu această lozincă în mai multe oraşe în stradă ieşind mii de femei.

Urmărind cele ce se întâmplă în lume, m-am prins la gândul că şi în Moldova cuvântul „hărţuire” răsună destul de des. Numai că nu-l folosesc anume femeile, ci politicienii (de cele mai dese ori – bărbaţii). Îl folosesc şi mulţi oameni de afaceri, dar, de cele mai mute ori, şi aceştia sunt conectaţi într-o formă oarecare la politică. Desigur, nu e vorba de hărţuire sexuală, ci de hărţuire politică. Cel puţin, asta pretind cei care se confruntă cu acest fenomen.

Părerea mea este că, exact ca şi în cazul hărţuirii sexuale, atâta timp cât cazurile de hărţuire politică sunt răzleţite, prezentate ca şi situaţii singulare, toate plângerile de acest fel nu pot da nici un efect. Dacă cei ce pretind că sunt victime ale hărţuirii politice vor ca societatea să înţeleagă cu adevărat amploarea fenomenului şi ca astfel de cazuri să fie curmate, nu au decât să iniţieze o campanie naţională în cadrul căreia (după exemplul vedetelor de la Hollywood sau al femeilor din Suedia) în fiecare zi să iasă şi să prezinte cazurile concrete când au fost hărţuiţi politic. Aceasta nu doar că ne va permite să ne facem o impresie generală despre proporţiile respectivului fenomen, dar, probabil, îi va descuraja pe cei ce stau în spatele unor astfel de cazuri. Mai mult ca atât, victimele hărţuirii politice, prin exemplul lor, i-ar putea ajuta pe acei care trec prin situaţii similare sau pe cei care s-ar putea confrunta în viitor cu acest fenomen.

Nu este exclus că, exact ca şi în cazul victimelor abuzurilor sexuale şi chiar a violurilor, o asemenea campanie i-ar determina pe cei care s-au „prostituat politic” sau au fost „violaţi politic” în Moldova să-şi împărtăşească trista experienţă. Poate că astfel îşi vor elibera sufletul de marea povară pe care o poartă. Poate că astfel îi vor ajuta pe alţii să înţeleagă cât de grav e abuzul şi „violul” politic. Poate că astfel vom afla numele concrete ale „violatorilor” şi abuzatorilor politici din Moldova, mulţi dintre carte deja sunt „violatori politici în serie”.

Întrebarea este: există în RM o forţă politică sau civică în stare să-şi asume „greutatea” misiunii şi să lanseze o astfel de campanie?

Dumitru Spătaru