După ce Preşedintele Igor Dodon a refuzat să numească, prin decret prezidenţial, în funcţia de ministru al Apărării candidatul propus de Premierul Pavel Filip, Guvernul s-a adresat la Curtea Constituţională, solicitând interpretarea de rigoare sau, mai simplu vorbind, să i se spună cum să procedeze în continuare în situaţia creată pentru a se menţine în albia legalităţii.

Deşi tot mai multă lume crede că se poate de spus cu uşurinţă care va fi decizia Curţii Constituţionale, anticipând că aceasta va fi una favorabilă Guvernului, eu, totuşi, voi încerca să mă menţin în anumite limite şi nu voi anticipa hotărârea respectivă. Totodată, trebuie să recunosc că pe mine nu mă interesează atât această hotărâre, cât unele urmări pe care le-ar putea avea ea, urmând „practica precedentului”. Iar aceste posibile urmări mi se par mult mai interesante decât subiectul sesizării propriu-zis.

Să admitem că onorata instanţă va decide că Preşedintele şi-a depăşit atribuţiile respingând repetat candidatura la funcţia de ministru al Apărării şi că în această situaţie, şi fără decretul şefului statului, candidatul Primului ministru intră în exerciţiul funcţiei (poate că formula juridică va răsuna altfel, dar eu mă refer la sens). Şi în această situaţie nu mă interesează nici măcar dacă, după decizia Curţii Constituţionale, guvernarea va considera necesar sau se va simţi obligată să iniţieze procedura de impeachment Preşedintelui Igor Dodon pentru că nu s-a încadrat în anumite limite de comportament sugerate de Constituţie (până la urmă, de la iniţierea procedurii de impeachment şi până la finalizarea ei e o cale lungă şi în acest răstimp actualului şef al statului va rămânea în funcţie). Altceva mă interesează: Va însemna o eventuală decizie a CC de tipul celei menţionate mai sus că de acum încolo la fel se va proceda şi în alte situaţii similare, când şeful statului va refuza să traducă în fapt decizii ale majorităţii parlamentare, chiar dacă Constituţia îl constrânge să o facă. Spre exemplu, dacă Preşedintele nu va promulga careva legi nici după revotarea lor de către Parlament, în lumina deciziei CC în cazul ministrului Apărării (a acelei decizii pe care unii o anticipează deja după cum scriam mai sus) se va considera că aceste legi intră în vigoare şi fără a fi promulgate. Sau, alt exemplu, dacă majoritatea parlamentară va propune un candidat la funcţia de Prim-ministru şi şeful statului îl va respinge de două ori, va putea acesta fi instalat în funcţie, ocolind procedurile ce implică şi instituţia prezidenţială?

Eu nu sunt subiect abilitat cu dreptul de a depune sesizări la Curtea Constituţională, dar, totuşi, aş solicita (neoficial, desigur) o interpretare onoratei instanţe, ca să nu fie nevoie ulterior ca cineva din nou să se adreseze la Curte şi toată societatea să aştepte cu sufletul la gură verdictul acesteia. Iar această interpretare ar fi răspunsul la cele două întrebări formulate mai sus, dacă, desigur, cei de la Curte sau cei implicaţi în procesul legat de numirea în funcţie a ministrului Apărării vor dori „să extindă subiectul sesizării”.

Dumitru Spătaru

P.S.: Voi aştepta cu nerăbdare verdictul CC ca urmare a sesizării Guvernului. Şi chiar dacă în el nu se va regăsi (măcar indirect) şi răspunsul la întrebările pe care le-am formulat, oricum voi fi mulţumit. Pentru că şi aceasta va fi un fel de răspuns care mă va ajuta să mă dumiresc ce se „coace” în politica moldovenească.

D.S.