[ X ]
Breaking news20 Iulie 2017 10:14

Premierul Pavel Filip a transmis Parlamentului noua structură a Guvernului

Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un demers, în adresa Parlamentului, prin care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale.

După cum informează TRIBUNA, noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:

Ministerul Economiei și Infrastructurii

Ministerul Finanțelor

Ministerul Justiției

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene

Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Apărării

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Astfel, lista ministerelor indicate rezultă din schimbarea denumirii și preluarea unor domenii de activitate după cum urmează: Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Totodată, Ministerul Culturii va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Educației, de la Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Potrivit unui comunicat de presă, după aprobarea de către Parlament a Listei ministerelor, Guvernul urmează  în termen de 3 luni să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezente Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației public şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...