În cadrul unui interviu acordat ziarului Timpul, Veaceslav Untilă, Preşedintele Curţii de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), s-a referit şi la planurile CCRM pentru perioada imediat următoare.
„Ne propunem să contribuim plenar la procesul de modernizare a managementului instituțiilor publice din Republica Moldova, pentru a obține o mai bună gestionare a fondurilor publice, în conformitate cu practicile și standardele internaționale de audit extern. Acest obiectiv va fi atins prin dezvoltarea continuă a capacităților auditorilor noștri, prin consolidarea capacității de reacție adecvată a Curţii de Conturi la provocările cu care ne confruntăm în domeniul de gestiune, dar și prin extinderea potențialului de comunicare a Instituției Supreme de Audit”, a declarat el.
De asemenea, Veaceslav Untilă a spus că „este vitală deschiderea mai mare a CCRM către societate, impulsionarea activităților pe plan extern, inclusiv prin intensificarea colaborării cu instituțiile de profil din alte state, dar şi cu cele internaţionale, pentru a avea un schimb eficient de experiență și practici”.
El s-a referit şi la eforturile depuse în vederea sporirii transparenţei în activitatea CCRM. „Începând cu data de 24 ianuarie curent, toate ședințele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) pot fi urmărite online în holul instituției. În acest sens, în incinta Curții de Conturi a fost instalat un ecran enorm cu dimensiunile de 5,5 m în lungime și 2,5 m înălțime, prin intermediul căruia fiecare doritor poate urmări online ședințele Curții de Conturi. Este încă un pas spre asigurarea transparenței și oferirea în mod deschis și explicit de către instituție a tuturor informațiilor. Totodată, ședințele Curții pot fi urmărite online pe unele portaluri media, iar înregistrările ședințelor sunt plasate ulterior pe site-ul oficial al Curții de Conturi”, a menţionat oficialul.
Cristina Gurez







