[ X ]
Exclusiv30 Martie 2017 06:00

Declarație: Cele patru subiecte nu vor avea finalitate, pentru că referendumul, inițiat de Președinte, va fi consultativ

Cunoscutul analist politic, Victor Ciobanu, consideră că șeful statului, prin referendumul național consultativ, decretat pentru 24 septembrie 2017, dorește să își consolideze pozițiile electorale față de actuala guvernare.

Contactat de TRIBUNA, Victor Ciobanu a declarat că subiectele propuse pentru referendum nu vor avea finalitate.

„Unu – aceste subiecte nu vor avea finalitate, pentru că referendumul va fi consultativ, iar doi – sunt prea multe subiecte într-un referendum. De regulă, la referendum se supune o întrebare, care să fie simplă, clară etc.. De aceea, referendumul, mai degrabă, l-aș cataloga drept o mișcare a Președintelui Igor Dodon în a-și consolida, într-un fel, pozițiile electorale față de actuala guvernare. Guvernarea vine tot cu propuneri bizare de schimbare a sistemului și iată că Președintele face mișcarea respectivă ca să contracareze inițiativa. Cam asta văd deocamdată, din această perspectivă, pentru că rezultat, cu siguranță, nu va avea”, a precizat analistul.

Potrivit lui Ciobanu, sunt prea multe subiecte ca să fie „pe bune” acest referendum.

„Nu se procedează așa. Dacă se va organiza, totuși, referendumul, se va obține un rezultat cu care șeful statului o să poată flutura. Plus, o să-i dea o legitimitate, pe care o are și acum în rezultatul alegerilor, dar care vrea să o mai consolideze. Acesta, cred că, este scopul propus. Practic, în țară au rămas doi jucători, unul care ne povestește că ne integrează într-o direcție, iar celălalt ne integrează în altă direcție. În realitate nici unul și nici altul nu ne integrează nicăieri. Asistăm deocamdată doar la PR și lozinci – fără rezultate palpabile”, a punctat Ciobanu.

Întrebat ce partide ar putea susține referendumul național, în afară de socialiști, analistul a declarat: „Am văzut reacția electorului fiecărui partid. La noi niciodată stânga nu susține dreapta și invers. De aceea, chiar dacă aparent sunt lucruri care ar pretinde la electorat, cred că, opoziția de dreapta va încerca să evite susținerea directă a acestui referendum, pentru a nu fi asociați, pentru că vedem care sunt reacțiile ulterioare. Politicienii marchează teritoriile înainte de alegeri, își consolidează pozițiile”.

TRIBUNA amintește: Președintele RM, Igor Dodon a semnat decretul prin care a fixat, pentru 24 septembrie 2017, desfășurarea unui referendum național cu patru subiecte.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...