[ X ]
Important19 Ianuarie 2017 17:00

Candu planifică o discuție cu Dodon. Află despre ce e vorba!

Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că planifică să discute cu Președintele Igor Dodon pe dosarul transnistrean, pentru a stabili cum va coopera Parlamentul cu Președinția în procesul de soluționare a conflictului transnistrean. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi în cadrul unei întrevederi cu echipa de experți ai organizației „Crisis Management Initiative” (CMI).

După cum informează TRIBUNA, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre cooperarea dintre Parlamentul RM și Adunarea Populară a Găgăuziei.

„Anul 2016 a fost un an de stabilire a comunicării și oportunităților, atât pentru Parlament, cât și pentru Adunarea Populară. Raportul Grupului de lucru pe anul 2016 indică rezultatele înregistrate, care pot fi dezvoltate în 2017. În prezent sunt 4 proiecte de acte legislative propuse de Grup, care sunt în procedură legislativă”, a menționat Candu.

La rîndul lor, experții au declarat că Parlamentul va continua să beneficieze de sprijinul CMI în dialogul cu Găgăuzia, urmând a fi aprobat un calendar de acțiuni comune pentru anul 2017.

TRIBUNA precizează: CMI este o organizație non-profit, fondată în anul 2000, de deținătorul Premiului Nobel pentru Pace și ex-președinte al Finlandei, Martti Ahtisaari. Organizația are ca obiective preîntâmpinarea și soluționarea conflictelor, contribuind la realizarea unei păci durabile în cadrul programelor regionale în țările din Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa. În Republica Moldova, CMI este implicată în suportul Parlamentului în cadrul proiectului “Supporting the Efficient Exercise of Gagauzia’s Autonomous Powers within Moldova’s Constitutional Framework”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Suediei.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...