[ X ]
Exclusiv28 Decembrie 2016 17:00

Așa obișnuiește să marcheze Revelionul vicepreședinta PN, Elena Panuș!

Vicepreședintele „Partidul Nostru” (PN), Elena Panuș obișnuiește să sărbătorească Crăciunul și Revelionul împreună cu familia.

După cum comunică TRIBUNA, vicepreședintele ne-a spus că doar o dată s-a întâmplat că de sărbători a fost în anturajul colegilor de partid.

„Toată viața sărbătorile de iarnă le-am petrecut împreună cu familia și întotdeauna în țară – este o tradiție în familia noastră. Copiii mai reușesc să plece, înainte sau după, la odihnă. Seara de Revelion și seara de Crăciun doar în familie le petrecem. Noi suntem o familie din nordul Moldovei, și sărbătorim Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie. Aceste două sărbători le facem strict în familie. Anul trecut a fost unica dată când am fost la Bălți, ca să fim alături de colegii noștri, alături de partid, ca să-l susținem pe liderul „Partidului Nostru”. A fost unica experiență, celelalte sunt în familie”, a spus Elena Panuș.

Totodată, Elena Panuș a spus că, în acest an, liderul PN va sărbători departe de casă și de colegi. „D-nul Usatîi anul acesta cred că va trebui să sărbătorească departe de casă, pentru că, în condițiile create, este într-adevăr greu să revină. Vedem ce se întâmplă acum cu Dumnealui și cu colegii noștri. Anul acesta cred că va trebui să sărbătorească departe de noi”, a adăugat Elena Panuș.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...