[ X ]
Important18 August 2026 16:47

Dan Suruceanu a discutat cu Nick Pietrowicz despre consolidarea cooperării în domeniile culturii și mass-media

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a avut o întrevedere cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al misiunii Ambasadei SUA în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în domeniile culturii și mass-media, precum și pe perspectivele de dezvoltare a proiectelor comune, informează TRIBUNA. 

Un subiect important al întrevederii l-a constituit cooperarea în domeniul conservării patrimoniului cultural, inclusiv prin intermediul Fondului Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală (U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation – AFCP). În acest context, a fost evidențiat sprijinul oferit pentru restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni. Lucrările au inclus cercetări arheologice, consolidarea zidăriei, reabilitarea acoperișului și restaurarea picturii murale, iar în martie 2024 biserica a fost redeschisă publicului.

Un alt proiect discutat, aflat în prezent în proces de realizare, vizează conservarea ruinelor fostei săli funerare Beit Kaddishim din cimitirul evreiesc din Chișinău, cu sprijinul Fondului Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală. Proiectul include cercetarea edificiului, consolidarea și restaurarea acestuia, iar ulterior, amenajarea în acest spațiu a unui mic muzeu memorial.

Cooperarea în domeniul mass-media a fost, de asemenea, discutată, cu accent pe susținerea presei independente, inclusiv prin programe precum „Supporting Independent Media Grants”. Discuțiile au vizat și posibilitatea dezvoltării unor noi proiecte comune și a unor schimburi de experiență între profesioniștii din domeniu.

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a apreciat sprijinul constant al Ambasadei SUA pentru dezvoltarea sectorului cultural și mediatic din Republica Moldova și a subliniat importanța continuării proiectelor comune în aceste domenii.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...