[ X ]
Important13 Septembrie 2024 10:08

Alexandr Stoianoglo: Prima vizită a noului președinte al Moldovei trebuie să fie la Tiraspol; Fără dialog, problema transnistreană nu poate fi soluționată

Prima vizită a noului președinte al Moldovei trebuie să fie la Tiraspol. Declarația a fost făcută de Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de Președinte al țării, informează TRIBUNA.

Politicianul, în cadrul emisiunii „Moldova live” de la Exclusiv TV, a spus că, în ultimii 4 ani, nu a văzut nicio intenție bună din partea autorităților Moldovei pentru Transnistria, care din punct de vedere juridic, e parte componentă a țării noastre.

„Marea majoritate a locuitorilor din Transnistria sunt cetățeni ai Moldovei, iar noi trebuie să tratăm cu foarte mare atenție inclusiv problemele lor.

Fără dialog, problema transnistreană nu poate fi soluționată. Trebuie să depășim neînțelegerile existente, care, în mare parte, sunt artificiale”, a spus el.

Alexandr Stoianoglo a mai menționat că e gata să se întâlnească cu Vadim Krasnoselski, liderul de la Tiraspol.

„Îmi pare rău că actualul președinte niciodată nu s-a întâlnit, nu doar cu liderul Transnistriei, dar nici cu bașcanul Găgăuziei – nici cu actualul, nici cu fostul; cu primarul Chișinăului sau cu primarul de la Bălți. Soluționarea problemelor locale fără dialog este imposibilă”, a mai declarat candidatul la prezidențiale.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...