Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării și-a început activitatea la turații foarte mici. Declarația a fost făcută de Valeriu Pașa, membru al Consiliului Centrului, informează TRIBUNA.
El, în cadrul emisiunii “Realitatea te privește” de la RLive, a spus că, zilele trecute, a fost angajat ultimul om în prima direcție care se completează.
“Încă sunt toate foarte la început”, a precizat Valeriu Pașa.
Amintim că, la 31 iulie 2023, în Republica Moldova a fost instituit Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Parlamentul a aprobat în lectura doua, cu 55 de voturi, proiectul de lege de creare a respectivei entități, inițitivă legislativă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Directorul Centrului este fostul ministru Ana Revenco.







