[ X ]
Important11 Noiembrie 2022 16:02

Mai puțin de 10 zile până la Congres! Ce se întâmplă în PDM? 

Au rămas mai puțin de 10 zile au rămas până la Congresul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Astfel, organizațiile raionale ale partidului se întrunesc în conferințe pentru a-și desemna delegații la Congres. Ieri și-a ales delegații echipa PDM Telenești. La eveniment a participat președintele interimar al PDM, Monica Babuc, informează TRIBUNA. 

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte ce țin de situația social-politică din țară, cum pot fi susținuți mai bine oamenii în această perioadă grea și s-a vorbit, desigur, despre planurile de viitor ale PDM.

Un dialog constructiv a avut loc cu candidatul recomandat de Biroul Executiv al PDM pentru funcția de Președinte al PDM, Ion Sula, care s-a referit la procesul de reconstrucție a partidului și prioritățile de viitor. Au fost făcute propuneri și pentru modificarea Statului și Programului partidului.

La ședința a participat Sergiu Răilean, membru al BE PDM, iar în calitate de invitat, Iurie Ciocan, președintele Organizației PSD România pentru R. Moldova.

Tot ieri, și echipa democrată din Cantemir și-a ales delegații la Congres. Ședința a fost prezidată de președintele OT raionale PDM Cantemir, Andrei Ciobanu, vicepreședinte al raionului.

Participanții la conferință au discutat despre problemele cu care se confruntă astăzi cetățenii, soluțiile oferite de democrați pentru depășirea acestora, precum și despre activitățile în cadrul PDM.

Echipa PDM Cantemir consideră că Partidul Democrat are oameni valoroși, profesioniști și cu experiență care pot ajuta cetățenii în depășirea crizelor cu care ne confruntăm.

Membrii OT din Cantemir au venit și cu sugestii pentru modificarea Statului și Programului PDM.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...