Dacă reprezentanții guvernării nu vor identifica rapid o soluție și nu vor înlocui persoanele care s-au compromis cu profesioniști, riscăm să-i vedem din nou la putere pe comuniști și socialiști. Declarații în acest sens au fost făcute de Vlad Bilețchi, președinte al Asociației „UNIREA-ODIP”, în cadrul unei intervenții live pe rețelele sociale, informează TRIBUNA.
„Ei nu vor să coopteze pe nimeni din alte formațiuni. Alianța pentru Unirea Românilor, Platforma DA ar putea furniza oameni foarte buni în domenii specifice, oameni profesioniști, tehnocrați. Ei nu vor să dea nimănui nicio funcție, nu vor să împartă ciolanul puterii și acest lucru îi duce la pierzanie. Dar problema e altă – că se pregătesc să ia puterea cei care au fost înlăturați prin votul nostru la alegeri”, a declarat el.
Politicianul a spus că a trecut aproximativ un an al guvernării actuale și „nu este niciun domeniu în care să avem rezultate palpabile, concrete. Avem doar vorbe, promisiuni și strângeri de mână cu fel de fel de oficiali”.
„Culmea e că la ora actuală nu este alternativă pentru acest partid de guvernare, iar socialiștii, comuniștii și „Șor” sunt pregătiți deja să preia puterea”, a adăugat el.
Totodată, Vlad Bilețchi a menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a creat așteptări extrem de mari, a făcut promisiuni, „dar, în practică, din păcate, s-a demonstrat că promisiunile electorale nu sunt conectate la realitate”.
„Lucrurile merg din ce în ce mai prost. Da, războiul are efectele sale nefaste asupra economiei Republicii Moldova, dar un lucru e cert – în Rusia și Ucraina, țări aflate în război, rata inflației e mult mai mică decât în Republica Moldova”, a subliniat fostul președinte al AUR.