[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important2 August 2021 11:24

Ce nu știai despre postul vamal Aeroport Internațional Chișinău

Postul vamal Aeroport Internațional Chișinău reprezintă principala poartă aeriană a Republicii Moldova, fiind amplasat la intersecția căilor comerciale asiatice și europene, informează TRIBUNA.

Localizat la periferia orașului Chișinău, terminalul actual datează încă din perioada sovietică, fiind construit în anii 1970, inițial pentru a asigura zborurile interne, fără facilități de vămuire sau de securitate.

În 1987, capacitatea de procesare ajunsese până la un milion de pasageri pe an, orașul Chișinău având conexiuni aeriene cu peste 80 de orașe din Uniunea Sovietică și 20 de orașe și localități ale RSSM.

În 1990 a fost lansată prima rută aeriană internațională Chișinău-Frankfurt, iar în luna mai 1995, Aeroportului Chișinău i s-a conferit statutul de Aeroport Internațional.

Astfel, în 1996 este creat postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în care își desfășurau activitatea 26 de funcționari vamali.

În anii 1999-2000, clădirea Aeroportului, în care își are sediul Postul vamal, a fost complet renovată. În incinta Aeroportului există magazine duty-free, cafenele, birouri de schimb valutar, un punct de prim-ajutor și un birou de informații.

La sfârșitul anului 2006 este simplificată metoda de trecere a frontierei, fiind eliminat ghișeul de înregistrări.

Actualmente, în postul vamal Aeroport activează 48 de funcționari vamali, iar zilnic sunt înregistrate aproximativ 100-110 curse aeriene cu 6000-9000 pasageri, comparativ cu 10-16 curse aeriene și 400-600 pasageri, înregistrate la început.

Cantitatea de mărfuri ce traversează frontiera prin Aeroport reprezintă o dinamică în continuă creștere. În anii 2000, marfa perfectată prin Aeroport a constituit 2,4 mii tone, comparativ cu 3,8 mii tone înregistrate în 2019.

În perioada pandemiei, domeniul aeronautic a fost afectat cel mai mult, astfel înregistrându-se o descreștere semnificativă a numărului de pasageri și mărfuri care traversează frontiera aeriană.

Cristina Gurez

 

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...