[ X ]
Breaking news1 Septembrie 2020 15:00

Ministrul Educației: A fost format un Grup național de coordonare a siguranței în educație

Pentru noul an de studii 2020-2021, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și-a stabilit 4 priorități, transmite TRIBUNA.

Potrivit ministrului Igor Șarov, acestea țin de protejarea sănătății copiilor, elevilor, studenților, profesorilor, dezvoltarea spiritului de comunicare, dezvoltarea educației digitale și includerea deplină a tuturor copiilor cu nevoi speciale în procesul educațional.

De asemenea, ministrul Șarov a prezentat câteva cifre ale instituțiilor de învățământ redeschise și modelul de studiu pe care le-au adoptat. „Din cele 1 252 de instituții de învățământ s-au redeschis 1 233 cu aplicarea diverselor forme de studii. 19 din acestea nu s-au redeschis, 11 pentru că stau în carantină și 8 din diverse motive. Acestea se vor redeschide la 7 sau după caz – la 14 septembrie. După modelul 1 de învățământ, prezența 100% la ore, au optat 800 instituții, învățarea în schimburi – 105, învățarea combinată – 3 instituții, învățarea hibrid/pe grupe – 6 instituții, online – 19 instituții și mixt – 314 instituții” – a spus ministrul.

De asemenea, Igor Șarov a spus că, programul de activitate a instituțiilor de educație timpurie va fi stabilit de administrație și coordonat cu fondatorul cu asigurarea condițiilor de minimizare a riscurilor, ventilarea încăperilor, curățarea suprafețelor, jucăriilor etc. „Va fi stabilit și numărul educatorilor în cadrul grupelor de către fiecare instituție în parte. Se recomandă ca – copilul să fie adus spre și de la grădiniță de o persoană cu vârsta mai mare de 16 ani. Amintesc că, părinții nu sunt obligați să achite taxe pentru procurarea dezinfectanților”, a mai spus Șarov.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre situația din domeniul învățământului profesional tehnic: „Din 91 instituții, pentru modelul 1 de studii au optat 27 instituții, pentru modelul 2 – 14 instituții, prin combinare – 4, hibrid – 7, online – 32 și mixt – 39. În primele 2 săptămâni studenții învățământului profesional tehnic vor face studiile online. Revenirea se va face pentru studenții anului 1 mai întâi”.

Cât privește universitățile, Igor Șarov a punctat că primele 2 săptămâni procesul educațional se va face online, cu instruirea studenților din anul 1, iar în septembrie se va organiza cazarea etapizată a studenților în cămine.

Ministrul a mai comunicat că a fost format un Grup național de coordonare a siguranței în educație, care va formula opinii, linii de coordonare cu Consiliile studenților, va organiza dezbateri cu sindicatele pentru o bună desfășurare a procesului educațional.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...