În această săptămână, Igor Dodon a prezentat raportul de activitate pentru perioada de 3,5 ani în funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Oficialul s-a referit la provocările din această perioadă. „Am avut de confruntat cu un regim oligarhic. În premieră, ne-am ciocnit cu pandemia COVID-19. Ne-am ciocnit și cu o secetă, care nu a mai fost în Republica Moldova de la Independență. Eu consider că, noi am făcut față acestor provocări”, a spus Dodon.
Igor Dodon a ținut să precizeze că, în premieră, a reușit și o coaliție între stânga și dreapta.
În cadrul discursului șeful statului s-a axat pe acțiunile întreprinse pe următoarele dimensiuni: Statalitate, Neutralitate, Identitate; Sfera socială; Economie și infrastructură; Justiție și securitate; Reintegrarea țării; Politica externă; Comunicarea cu cetățenii; Inițiative legislative.
Președintele a mai spus că, din programul electoral din 2016, în proporție de 80-85% angajamentele le-a îndeplinit, precizând că unele angajamente nu au fost onorate, pentru că Parlamentul nu le-a votat.
TRIBUNA precizează: Igor Dodon s-a născut la data de 18 februarie 1975, în satul Sadova din raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova (1997) și apoi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (1998). Ulterior, a absolvit Facultatea de Drept în Economie din cadrul Institutului Internațional de Management. A obținut titlul științific de doctor în științe economice la Academia de Studii Economice din Moldova, Catedra Bănci și Burse de Valori. După absolvirea instituțiilor de învățământ, din 1997 până în 2001 Igor Dodon a activat la Bursa de Valori a Moldovei. În perioada noiembrie 2001 – mai 2005, a exercitat funcția de președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei. În mai 2005, Igor Dodon este numit în funcția de vice-ministru al Economiei și Comerțului a Republicii Moldova. În septembrie 2006, este numit în funcția de ministru al Economiei și Comerțului. Din martie 2008 este și prim-vicepremier în Guvernul Republicii Moldova. Din 2009 este deputat în Parlament. Din 2011 până în 2016 a fost Preşedinte al PSRM. Pe data de 13 noiembrie 2016 a fost ales Preşedinte al RM, cu peste 52% din voturile cetăţenilor care au participat la votare.







