[ X ]
Breaking news14 August 2020 10:00

Ministerul Finanțelor a organizat a doua ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată în agricultură

Ministerul Finanțelor a organizat a doua ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură. Discuțiile au vizat inițiativa legislativă de modificare a Codului fiscal, precum și propunerile Ministerului Finanțelor privind regimul TVA în agricultură, transmite TRIBUNA.

Astfel, în debutul ședinței a fost examinată inițiativa legislativă ce vizează propunerea de aplicare a procedurii taxării inverse pentru livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat prin prisma unor exemple concrete oferite de către Ministerul Finanțelor, fiind, totodată, descris și prezentat detaliat de către autorul proiectului de lege.

Urmare a expunerii opiniilor participanților la ședință, s-a constatat că abordarea propusă necesită o analiză amplă, de comun cu toate părțile vizate, în contextul în care ar implica o schimbare profundă și conceptuală a sistemului TVA.

În continuare, Ministerul Finanțelor a reflectat situația actuală privind impozitarea cu TVA a sectorului agricol și a prezentat propuneri de îmbunătățire a regimului TVA în agricultură, care sunt orientate spre reducerea acumulărilor de TVA în cont și creșterea lichidităților agenților economici din sectorul agricol.

Ședința Grupului de lucru responsabil de implicațiile TVA în agricultură a presupus o îmbinare eficientă de opinii și viziuni aferente regimului TVA în agricultură, care sunt utile și necesare în luarea unor decizii optime.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...