[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important21 Iunie 2020 14:00

Omul săptămânii - Thomas Mayr-Harting, Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană 

Această săptămână a fost marcată de venirea în Republica Moldova a Reprezentantului Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting.

În timpul vizitei sale, Thomas Mayr-Harting s-a văzut de două ori cu Președintele Igor Dodon, cu Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, precum și a discutat cu administrația Transnistriei și șefii misiunilor diplomatice din țările participante la formatul „5+2”.

La prima vizită avută cu Președintele Dodon s-a discutat un spectru larg de chestiuni privind agenda actuală a reglementării conflictului transnistrean.

Totodată, a doua întrevedere cu Președintele Dodon s-a desfășurat după negocierile pe care le-a avut Mayr-Harting cu administrația Transnistriei și șefii misiunilor diplomatice din țările participante la formatul „5+2”. În cadrul întrevederii au făcut un schimb de opinii mai detaliat cu referire la un spectru larg de chestiuni ce țin de actuala stare de lucruri privind reglementarea transnistreană. O atenție deosebită a fost acordată unor astfel de subiecte precum libera circulație a cetățenilor, telecomunicațiile, funcționarea sistemului bancar, precum și perspectivele de realizare a unor inițiative noi care ar conduce la consolidarea încrederii.

La întrevederea cu Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și Reprezentantul Special al OSCE, Thomas Mayr Harting, discuțiile s-au axat pe documentarea situației cu privire la Pachetul Berlin Plus, provocările situației pandemice, dinamica și calitatea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, drepturile omului, situația privind securitatea și ordinea de drept. În același timp a fost reiterată situația curentă ce ține de escaladarea situației în Zona de Securitate privind instalarea posturilor ilegale de către Tiraspol pe durata situației pandemice în contextul autoizolării regiunii transnistrene. În cadrul discuției, oficialii au abordat subiectul telecomunicațiilor, returnarea clădirii Liceului Evrika, înrolarea forțată în structurile paramilitare din regiunea transnistreană, cazurile individuale pentru protejarea drepturilor omului, accesul fermierilor la cotele de terenuri de până la traseul Camenca – Tiraspol, care aparțin proprietarilor și agenților economici cu reședință pe platoul Cocieri. Un schimb relevant de informații și date a fost prilejul întrevederii. Un subiect aparte a vizat și recomandările OMS elaborate după vizita tehnică din regiunea transnistreană și necesitatea asigurării dialogului dintre medici.

Totodată, la discuția cu ministrul de externe Oleg Țulea a fost efectuat un schimb amplu de opinii pe marginea evoluțiilor în procesul de reglementare transnistreană, în particular în contextul situației epidemiologice COVID-19, dar și pe marginea altor subiecte.

TRIBUNA precizează: Thomas Mayr-Harting s-a născut la data de 22 mai 1954 în Epsom, Surrey. A primit diploma de drept la Universitatea din Viena și apoi s-a specializat în drept european la Colegiul Europei din Bruges. În 1978, Thomas Mayr-Harting a primit Diploma Academiei de Drept Internațional de la Haga. Thomas Mayr-Harting s-a alăturat serviciului diplomatic austriac în 1979. Thomas Mayr-Harting (AT) a fost director general pentru Europa și Asia Centrală în Serviciul European de Acțiune Externă din noiembrie 2015 până în august 2019. Înainte de aceasta, a ocupat funcția de șef al delegației Uniunii Europene la Națiunile Unite la New York (octombrie 2011 – decembrie 2015) și în calitate de Reprezentant Permanent al Austriei la Națiunile Unite (decembrie 2008 – octombrie 2011). În această calitate, el a reprezentat Austria în Consiliul de Securitate al ONU în 2009 și 2010. De-a lungul carierei sale a lucrat și la misiunea austriacă în Comunitățile Europene de la Bruxelles, la Ambasada Austriei la Moscova, la Oficiul privat al ministrului austriac de externe și în calitate de director pentru politica de securitate și planificarea politicilor. Între 2003 și 2008, Thomas Mayr-Harting a ocupat funcția de director politic (director general pentru afaceri politice) al Ministerului de Externe al Austriei. Din 1999 până în 2003 a fost ambasador austriac în Belgia și șeful misiunii austriece în NATO.

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...