Deputatul din fracțiunea democraților, Radu Rebeja, este protagonistul proiectului TRIBUNA – „Primii bani, primul loc de muncă”.
Astfel, deputatul ne-a dezvăluit că primii bani (sau primul salariu) i-a obținut la vârsta de 17 ani, jucând în echipa de seniori din fosta URSS – Nistru Chișinău, care evolua pe atunci în Campionatul URSS.
„Imediat după absolvirea școlii, am fost invitat în echipa de seniori din fosta URSS – Nistru Chișinău și am participat la câteva jocuri din cadrul Campionatului URSS. Primul salariu, dacă nu greșesc, a fost undeva 400 de ruble, o sumă destul de mare pe acele timpuri. Îmi amintesc că am venit acasă cu acești bani și am înmânat întregul salariu părinților, care, puțin spus, dar, au rămas șocați. Mie mi-am lăsat doar câțiva bani de buzunar”, ne-a povestit Rebeja.
Fiind întrebat ce a învățat la primul loc de muncă stabil, deputatul a spus: „Primul loc de muncă (de care am vorbit anterior) a reprezentat domeniul în care am petrecut toată activitatea mea ulterioară. Am învățat și descoperit multe, dar cel mai important lucru a fost că banii nu erau niciodată pe primul loc. Primordial pentru mine a fost faptul că fotbalul a fost și este o plăcere, un stil și un mod de viață, care m-a educat pe parcurs, învățându-mă ce înseamnă disciplină, lucru în echipă, asumare de responsabilități și consecințe, muncă asiduă, răbdare și altele”.
În context, el ne-a spus dacă, ar da timpul înapoi, ar face același lucru sau ar prefera alt domeniu. „Daca aș avea posibilitatea să dau timpul înapoi, cu siguranță, aș parcurge același drum și aș opta pentru aceeași muncă. Cu toate acestea, aș schimba câte ceva, de exemplu: chiar dacă munceam și depuneam mult efort și dăruire în toată activitatea mea, dacă aș putea întoarce acum lucrurile înapoi – aș munci încă mai mult decât o făceam”, a conchis Rebeja.
Andriana Cheptine







