Anul 2019 a fost unul deosebit din punct de vedere al evoluţiei situaţiei politice. A fost anul în care am avut două scrutine republicane (alegerile parlamentare din februarie şi alegerile locale generale din octombrie-noiembrie), trei guverne, două crize politice, dar şi numeroase răsturnări de situaţie, unele dintre care au fost adevărate şocuri politice.

Anul politic a început cu campania electorală a alegerilor parlamentare – o campanie destul de interesantă dacă luăm în calcul faptul că, în premieră, scrutinul s-a desfăşurat în baza sistemului electoral mixt. În Parlament au acces PSRM, PDM, blocul ACUM, dar şi Partidul politic Şor. Faptul că nici una dintre aceste formaţiuni nu a acumulat numărul necesar de mandate pentru a forma de sine stătător majoritatea parlamentară, a determinat o perioadă de incertitudine ce a durat mai bine de trei luni. În această perioadă tentative de a găsi o soluţie pentru guvernarea din continuare a ţării au întreprins şi PSRM, şi blocul ACUM, dar şi PDM.

Soluţia a venit în ultimul moment, atunci când până la expirarea termenului limită prevăzut de legislaţie pentru formarea noilor organe ale puterii mai rămâneau ore numărate. Surprinzător pentru mulţi, PSRM şi blocul ACUM au decis să formeze o majoritate parlamentară, să învestească în funcţie Guvernul şi să trimită în opoziţie Partidul Democrat, formaţiune ce conducea de ani buni Republica Moldova şi în plecarea de la putere a căreia puţini puteau crede.

PDM nu a cedat uşor puterea, astfel că, în prima săptămână de după învestirea Guvernului Sandu, Moldova s-a pomenit cu două guverne, celălalt fiind condus de Pavel Filip. Ambele părţi se acuzau reciproc de uzurparea puterii, iar Guvernul PDM era „acoperit” şi de un şir de decizii ale Curţii Constituţionale. „Nodul gordian” a fost dezlegat doar după ce mai multe forţe externe au recunoscut legitimitatea Guvernului Sandu, iar Vlad Plahotniuc, liderul PDM, a decis să părăsească Moldova.

A urmat o perioadă de relativă stabilitate, care a durat ceva mai bine de două luni şi care a fost caracterizată în special de un şir de demisii şi numiri în funcţii importante.

Spre toamnă, Preşedintele Igor Dodon şi socialiştii, cei care, având 35 de mandate, au acceptat ca blocul ACUM, cu doar 26 mandate, să controleze circa 90% din Guvern, au început să-şi arate nemulţumirea, acuzând Guvernul Sandu de ineficienţă şi cerând schimbări în componenţa şi abordările acestuia. Reacţia blocului ACUM a fost una extrem de dură şi, pe fondalul acestei tensionări evidente a situaţiei, coaliţia de guvernare a intrat în alegerile locale generale.

Campania electorală a alegerilor locale a tensionat şi mai mult relaţia dintre blocul ACUM şi socialişti, iar PD şi PŞ nu au scăpat nici o ocazie de a „turna gaz pe foc”. Victoria socialistului Ion Ceban în alegerile Primarului capitalei a constituit, totodată, şi apogeul tensiunilor dintre blocul ACUM şi PSRM.

Imediat după alegerile locale, Guvernul Sandu îşi angajează răspunderea pentru noua modalitate de alegere a Procurorului General, lucru cu care nu au fost de acord socialiştii. În doar câteva zile, Guvernul Sandu cade ca urmare a unei moţiuni de cenzură, în locul său, în decurs de doar o zi, fiind învestit Guvernul Chicu. La învestirea în funcţie a acestui Guvern, PSRM a beneficiat de sprijinul PDM, care, totodată, a declarat că rămâne în opoziţie. S-a instaurat din nou o perioadă de relativă stabilitate politică, care a şi marcat finalul anului 2019.

Peste ani, specialiştii în istorie politică vor da cel mai corect verdict al anului 2019. Dar, deja la această etapă, se poate de spus că, alături de 1999, 2009 şi 2015, acesta a fost unul dintre cei mai grei ani politici pentru Republica Moldova.

Igor Volniţchi