[ X ]
Important13 Octombrie 2019 14:00

Omul Săptămânii - Marcel Răducan, Preşedintele Consiliului Concurenţei

După două dosare de răsunet ale Consiliului Concurenţei (cel care a vizat „Apă-Canal” şi cel care a vizat sancţionarea unor agenţi economici pentru oferte trucate în cadrul achiziţiilor publice), care au ţinut pe jar opinia publică în ultimele săptămâni, în această săptămână am avut parte de o surpriză plăcută din acelaşi domeniu – Republica Moldova s-a poziționat pe locul 86 în Clasamentul Global al Competitivității, urcând doar 2 poziții față de anul 2018.

Acest lucru a fost scos în evidenţă de ultimele date prezentate de Forumul Economic Mondial (FEM), în cadrul Raportului anual privind Indexul Competitivității Globale. Raportul evaluează capacitatea țărilor de a oferi cetățenilor lor un nivel ridicat de prosperitate în funcţie de modul în care sunt folosite resursele disponibile.

De asemenea, în această săptămână, o preocupare a Consiliului Concurenţei a ţinut de funcționarea actuală a Sistemului Informațional Automatizat Registrul Ajutoarelor de Stat al Republicii Moldova. În acest scop, a fost organizată o ședință de lucru, în cadrul căreia s-au întrunit peste 20 de reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale, autorităților administrației publice locale din regiunile Centru, Nord și Sud, Consiliului Concurenței și echipei de dezvoltatori software.

Toate cele menţionate mai sus arată că, Consiliul Concurenţei devine tot mai activ şi mai eficient. Iar Marcel Răducan, Preşedintele Consiliului, joacă un rol decisiv în acest sens.

TRIBUNA precizează: Marcel Răducan s-a născut pe data de 10 februarie 1967 în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița. De profesie este inginer-mecanic. Timp de mai mulți ani a fost Director executiv al Întreprinderii cu capital străin „Avirom-Prod”. În martie 2005 a fost ales deputat în Parlament din partea Blocului electoral „Moldova Democrată”. Până în 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Prin decretul Președintelui Republicii Moldova din 25 septembrie 2009 a fost numit în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova, pe care a exercitat-o în trei guverne consecutive. Din anul 2014 a revenit în Parlament ca deputat, membru al fracțiunii Partidului Democrat din Moldova, exercitând funcția pînă la numirea în calitate de Președinte al Consiliului Concurenței, la data de 30 noiembrie 2018.

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...