[ X ]
[ X ]
Important1 Septembrie 2019 14:00

Omul Săptămânii - John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională

În această săptămână, Republica Moldova a fost vizitată de John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională, care a avut întâlniri cu oficiali din conducerea RM. El a transmis mai multe mesaje importante.

John Bolton a reconfirmat determinarea SUA de a continua colaborarea cu țara noastră în domenii, precum reforma justiției, lupta împotriva corupției și a spălării banilor, dialogul bilateral strategic. „În numele Guvernului SUA, vă asigur că aveţi toată susţinerea noastră pentru a combate corupția, un obiectiv extrem de important pentru potențialii investitori și parteneri de afaceri din Statele Unite ale Americii. Succesul dumneavoastră în acest domeniu va avea implicații serioase pentru Moldova, dar și pentru parteneriatele cu alte țări ale lumii. SUA cred cu tărie în suveranitatea și independența Republicii Moldova și este decizia țării voastre ce viitor va alege, fără a fi influențată din exterior”, a declarat consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională, la conferința de presă, susținută împreună cu Premierul Maia Sandu.

Totodată, John Bolton a avut o întrevedere și cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de relațiile bilaterale, au constatat activizarea cooperării bilaterale după schimbarea pașnică a guvernării în luna iunie curent. În context, interlocutorii au fost unanimi în opinia privind importanța păstrării consensului intern și continuarea susținerii externe a majorității parlamentare și a Guvernului Republicii Moldova.

TRIBUNA precizează: John Bolton s-a născut la data de 20 noiembrie 1948 în Baltimore, Maryland, Statele Unite. Este un avocat american, comentator politic, consultant republican, oficial guvernamental și fost diplomat, activând ca al 27-lea consilier pentru securitate națională a Statelor Unite din 9 aprilie 2018.

De menționat că, de-a lungul anilor, John Bolton a ocupat mai multe funcții importante, precum: Administrator asistent al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională pentru coordonarea programelor și politicilor; Procurorul general adjunct al Statelor Unite pentru Oficiul Afacerilor Legislative; procuror general adjunct la divizia civilă; asistent de secretar de stat pentru afaceri internaționale; secretar de stat pentru controlul armelor și afaceri internaționale de securitate, dar și a îndeplinit funcția de ambasador al Statelor Unite la Națiunile Unite.

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...