[ X ]
Exclusiv8 August 2019 06:30

Opinia unui cunoscut analist politic despre cum se vor răsfrânge ultimele schimbări de pe arena politică asupra rezultatelor alegerilor locale generale!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Victor Ciobanu a fost întrebat: „Alegerile locale generale au fost stabilite pentru data de 20 octombrie curent. Cum credeți că se vor răsfrânge ultimele schimbări de pe arena politică asupra rezultatelor acestor alegeri?”.

„Cert este că, PD se va prăbuși și configurația politică la nivel local se va schimba dramatic. Cei de la guvernare ar putea să-și fortifice pozițiile, dacă vor veni spre alegeri cu rezultate concrete, nu doar cu deschiderea dosarelor. În rest, vor apărea jucători noi care vor dori să ocupe spațiile eliberate”, a precizat el.

Totodată, fiind întrebat despre șansele să se afirme noile partide anunțate/lansate pe arena politică (USB, APEL, formațiunea susținută de Mark Tkaciuk și Iurie Munteanu), Victor Ciobanu a menționat că, alegerile locale vor fi un test.

„Pe de o parte, eșichierul s-a mai degajat și există loc pentru apariția unor proiecte noi. Pe de altă parte, cei nominalizați abia au apărut și este prematur să le dau șanse. Alegerile locale vor fi un test și vor demonstra – cine are șanse să se transforme în forță politică, iar cine doar va „fura” voturi”, a mai spus Ciobanu.

Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi aici.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...