[ X ]
Important14 Iulie 2019 14:00

Omul Săptămânii - Maia Sandu, Prim-ministrul Republicii Moldova 

Maia Sandu a avut o săptămână destul de încărcată, dar şi marcată de un şir de evenimente importante şi nu atât pentru ea, cât pentru Republica Moldova.  

Astfel, în această săptămână, în cadrul unei conferințe de presă cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), Premierul Maia Sandu a anunțat că au fost încheiate cu succes două evaluări, 4 și 5, în cadrul programului cu FMI şi că asistenţa financiară a acestei organizaţii pentru RM a fost deblocată.

De asemenea, în această săptămână, Maia Sandu a semnat o scrisoare de confirmare a intenției de a mări contribuția la acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare cu valoare estimată de 11,4 milioane dolari SUA, precum și mărirea contribuției unui alt acord de dezvoltare cu valoare estimată de 17,8 milioane dolari SUA.

Tot în această săptămână, Premierul Maia Sandu a efectuat o vizită la Kiev, unde a avut o întrevedere cu Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, împreună cu care a susţinut şi o conferinţă de presă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt al Grupului format din Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială din Germania și specialist în chestiuni de politică externă; a prezidat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale; a avut alte evenimente importante.

TRIBUNA precizează: Maia Sandu s-a născut la 24 mai 1972. A absolvit facultatea Management a Academiei de Studii Economice, a făcut masteratul în relaţii internaţionale la Academia de Administrare Publică şi masteratul în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government. A ocupat următoarele funcţii: 1994 – 1998 – Consultant, şef adjunct de direcţie, Ministerul Economiei al Republicii Moldova; 1998 – 2005 – Economist, Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău; 2005 – 2006 – Director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova; 2007   – Coordonator de program, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Moldova; 2007 – 2009 – Consultant pe reforma administraţiei publice centrale în cadrul Guvernului Republicii Moldova; 2010 – 2012 – Consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, Washington DC, SUA. În 2012, a devenit ministru al Educaţiei, funcţie pe care a exercitat-o în Guvernele Filat-II, Leancă şi Gaburici pînă în iulie 2015. La finele lui 2015, împreună cu un grup de susţinători, a lansat iniţiativa de constituire a Partidului „Acţiune şi Solidaritate”. În mai 2016, a avut loc Congresul de constituire a acestui partid, ea devenind liderul lui. La alegerile din 30 octombrie 2016, a participat în calitate de candidat al forţelor pro-europene la funcţia de Preşedinte al RM. A trecut în turul doi, unde a fost învinsă de Igor Dodon. La alegerile din data de 24 februarie 2019 a obţinut un mandat de deputat în Parlament, iar pe data de 8 iunie 2019 a devenit Prim-ministru al Republicii Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...