[ X ]
Breaking news23 August 2017 15:44

Premierul RM a avut o discuție cu omologul său ucrainean

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o convorbire telefonică cu Premierul Ucrainei, Volodimir Groisman.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuţiei, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii pe marginea subiectelor actuale de interes comun, privind relaţiile moldo-ucrainene şi perspectivele de dezvoltare a acestora.

„Ținând cont de marcarea pe 24 şi 27 august a Zilelor Independenței a Ucrainei şi Republicii Moldova, Premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au transmis felicitări reciproce popoarelor celor două ţări. Menţionând dinamica pozitivă a contactelor bilaterale între instituţiile guvernamentale ale celor două state, şefii Guvernelor s-au pronunţat pentru menţinerea dinamicii pozitive a  dialogului politic şi a cooperării multilaterale între Republica Moldova şi Ucraina”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, a fost subliniată necesitatea consolidării eforturilor în contextul provocărilor şi problemelor cu care se confruntă statul vecin şi Republica Moldova, precum şi importanţa  creării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea şedinţei Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică la sfârşitul anului curent.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...