În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, directorul executiv al IDIS Viitorul, Igor Munteanu a vorbit despre măsura în care poate contribui la soluţionarea problemei transnistrene instituirea posturilor de control comune moldo-ucrainene, cum califică recenta Declaraţie Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, dacă e posibilă federalizarea RM, dar și despre alte aspecte importante.

T.: În ce măsură poate contribui la soluţionarea problemei transnistrene instituirea posturilor de control comune moldo-ucrainene?

I.M.: Instituirea acestor posturi de control comune la frontiera moldo-ucraineană are o valoare strategică pe care nimeni n-o poate subestima – nici măcar dușmanii. Ea restabilește un instrument de suveranitate efectivă asupra teritoriului național, oferind autorităților competente cadrul necesar și legitimitatea pentru a avansa în proiectul de aplicare uniformă a legislației și Constituției RM pe întreg teritoriul țării. Este un semnal puternic transmis populației, cât și actorilor externi. Pe plan intern, Guvernul este singurul actor legitim să aplice legile vamale și de verificare a documentelor de identitate, iar în acest fel toți cetățenii aflați pe teritoriul suveran al RM, dar și apatrizii, vor trebui să se conformeze legilor naționale. Asta întărește puterile statului și limitează drastic pretențiile organelor separatiste de la Tiraspol de a cultiva ideea falsă că pot emite de capul lor diverse tipuri de acte și pașapoarte. Pe plan extern, RM anunță în acest fel că își poate construi o relație de parteneriat politic cu Ucraina, care ne-a lipsit o lungă perioadă de vreme, dar care poate ajuta în mod efectiv la proiectul politic de reintegrare a teritoriului său național, în mod pașnic și în consonanță cu principiul unității și indivizibilității constituționale.

T.: În ce măsură credeţi că decizia de instituire a posturilor de control comune moldo-ucrainene a fost coordonată cu partenerii occidentali?

I.M.: Frontierele prost-gestionate, ori cum li se mai spune în jargonul anglofon „poroase”, sunt generatoare prin excelență de insecuritate, contrabandă și alte probleme deosebit de periculoase. După cum bine știți, am fost alertați de zeci de ori prin intermediul presei de investigație despre transportarea de substanțe radioactive pe teritoriul RM prin intermediul rețelelor criminale din zona separatistă, vânzări de rachete și arme, trafic de ființe umane, nemaivorbind de fluxurile de contrabandă și fluxurile de bunuri și produse accizabile, care au afectat serios mediul de afaceri și aplicarea legislației vamale pe teritoriul țării noastre. Altfel spus, faptul că RM nu-și controla sub nici o formă frontierele externe reprezenta până astăzi o recunoaștere implicită a eșuării puterii centrale de a corespunde cerințelor ONU de recunoaștere a statelor (populație, teritoriu și guvern), o anumită formă de debilitate instituțională. În 2006, RM a acceptat asistența generoasă a UE prin instituirea Misiunii de management a frontierei (EUBAM), iar odată cu negocierea Acordului de liberalizare a vizelor pentru spațiul european, și-a asumat noi obligații pentru a rezolva problema frontierelor necontrolate. Evenimentul de deschidere a postului de control comun de la Kuciurgan-Pervomaisk (fosta colonie germană Strassbourg) servește cât se poate de bine intereselor naționale ale Ucrainei și RM și arată clar direcția pe care trebuie să se miște de acum înainte logica reintegrării regiunii din stânga Nistrului.

T.: Cum calificaţi recenta Declaraţie Dumei de Stat a Federaţiei Ruse? Ce credeţi că ar putea urma după această declaraţie?

I.M.: Din fericire, Duma de stat a Federației Ruse nu mai servește demult drept o referință notabilă și credibilă în politica externă. Nu țin minte ca acest forum legislativ să fi tratat cu respectul cuvenit Republica Moldova, asimilând de-a lungul timpului o încărcătură toxică de idei revanșard-șoviniste și de menținere sub control și teroare a spațiului ex-sovietic, uitând de rigorile dreptului internațional. Declarația MAEIE din 07.07.2017 sumarizează, de fapt, foarte bine de ce învinuirile politicienilor ruși sunt deplasate, gratuite, sfidătoare și de prost gust. RM este acuzată în mod bizar de Duma Federației Ruse că ia decizii suverane în materie de securitate a frontierelor sale. Autoritățile RM sunt acuzate că periclitează „stabilitatea în regiune, bunăstarea și securitatea locuitorilor Transnistriei” prin faptul că pledează pentru retragerea necondiționată a efectivelor militare și armamentului rusesc, dislocat în mod ilegal în regiunea transnistreană, cerând totodată și înlocuirea actualei operațiuni de menținere a păcii cu o Misiune Internațională Civilă, astfel contestând din nou dreptul suveran al statului de a-și decide singur prioritățile proprii în materie de securitate și apărare. O dată în plus notăm că singura politică a Rusiei în RM este de a folosi regiunea transnistreană drept instrument de șantaj și presiune. Încă o dată ne convingem că rezolvarea echitabilă și durabilă a conflictului transnistrean nu este un lux politic, ci un instrument de securitate și apărare a libertăților și drepturilor cetățenilor RM, în prezent și pe viitor.

T.: Oficiali de la Moscova, dar şi unii politicieni din R. Moldova acuză guvernarea de intenţia de a declanşa un nou conflict armat pe Nistru. Pe cât de real este un astfel de scenariu?

I.M.: Pot exista multe suspiciuni în raport cu diverse decizii ale guvernării, dar în ceea ce privește politica de securizare a frontierelor sale externe RM are nevoie de solidaritate și consens național. De altfel, RM nici nu prea are multe opțiuni. Atâta timp cât puterea politică nu va fi capabilă să stăvilească creșterea sau menținerea separatismului, finanțat de ruși, atâta timp cetățenii nu-și vor lega planurile de viitor de această țară, iar partenerii externi vor trata RM ca pe o țară delapidată. RM rămâne într-o zonă de turbulență sporită, atâta timp cât nu spune lucrurilor pe nume, cultivă un tip de imoralitate utilitară, atunci când îl găzduiește pe Șevciuc, un lider separatist care nu a fost „belâi i pushistâi”, pentru că închis școli de limbă română, a intimidat cetățeni ai Republicii Moldova pe malul stâng al Nistrului, și a reprezentant vârful de lance al separatismului transnistrean pentru câțiva ani buni de zile. Flirtul cu dracul nu duce decât în direcția pe care acesta ți-o menește, se spune. Este clar că actuala situație de status-quo, cu trupe străine și servicii speciale care-și extind influența cu mult peste liniile zonei de securitate de la Bender nu servește stabilității interne în RM și nici proiectului de modernizare. Cei care-și închipuie că pot crea prosperitate și curs european în RM fără a atinge Transnistria se înșeală amarnic, fie din necunoaștere, fie dintr-un anumit scop nedeclarat. Pentru a schimba acest status-quo este nevoie de câteva „ferestre de oportunitate”, o nouă viziune asupra transformării conflictului și mult mai multă credibilitate politică pe plan extern. Nu ar trebui să ne simțim intimidați de scâncetele lui Krasnosselski, păpușa gonflabilă a Șerifului. Autoritățile centrale ale RM au suficiente pârghii, dacă și-ar dori, să-l pună la respect pe orice lider separatist, și toate neamurile lor. Dar pentru asta ar trebui să pună deoparte socotelile oculte și dorința de a lucra la mai multe table de biliard simultan. RM are nevoie de un plan de transformare a conflictului, ancorat politicilor și resurselor sale.

T.: E coincidenţă sau parte a vreunui plan faptul că, pe fonul tensionării relaţiilor cu Moscova, dar şi a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, s-au tensionat simţitor şi relaţiile dintre Chişinău şi Comrat?

I.M.: Nu este nici o coincidență în geometria relațiilor dintre Chișinău și Comrat. KGB-ul transnistrean folosește de mult timp și cu multă abilitate naivitatea unor lideri găgăuzi. Asta-i face pe aceștia să accepte „merele otrăvite” care cad uneori pentru unii, și care generează ideea falsă că ar putea, eventual, să restabilească o „republică găgăuză”, modelată de ideile naționaliștilor găgăuzi, Topal și Kendighelean. Există persoane cu legături demonstrate în raport cu KGB-ul transnistrean de la Tiraspol. Bașcanul Vlah se simte indignată uneori de faptul că moldovenii citesc în cooperarea strânsă cu regimul separatist de la Tiraspol intenții de separatism. Dar oare bunul simț nu ar trebui să-i rețină pe cetățenii loiali ai RM să semneze acorduri de parteneriate cu un regim separatist de la Tiraspol? Cred oare prietenii noștri găgăuzi că ne pot înșela cu cuvinte dulci câtă vreme faptele vorbesc despre altfel de intenții? Apropo, nu există un moment mai nepotrivit pentru ca Adunarea Populară a UTAG să promoveze niște proiecte de legi foarte contradictorii din punct de vedere constituțional.

T.: Ultimele evenimente îi determină pe anumiţi politicieni să pronunţe tot mai des cuvântul „federalizare”. Credeţi că e posibilă federalizarea RM?

I.M.: Obsesia unora de a împrumuta coaja, fără a cerceta miezul diviziunilor existente în societatea pluralistă a RM mă face să nu dau nici un ban pe așa proiecții. Sărăcia, incompetența și dorința de restabilire a unui „URSS frumos și curat”, preluat de pe imaginile Agitpropului sovietic, fac din RM o țară obosită și extrem de vulnerabilă ideologic. Drama acestei societăți este legată de menținerea îndelungată la putere a nomenclaturii sovietice, reprodusă și azi prin beizadele bogate și imorale. Dacă înțelegem cu toții cu federalismul este doar un instrument de organizare statală, atunci vine logic întrebarea – cu ce va ajuta un proiect federalist la bunăstarea populației, dar și la integrarea tuturor cetățenilor RM într-un stat unitar și național? Nu știu ce-i determină pe anumiți politicieni să se declare mari adulatori ai federalizării, dar cu siguranță nu grija pentru viitorul țării, ci mai degrabă chenzinele grase pe care unii dintre ei continuă să le sugă din bugetul generos al unei alte federații, idealizate de ei.

T.: Ce ar trebui să întreprindă guvernarea RM pentru detensionarea relaţiilor cu Tiraspolul, Comratul şi Moscova?

I.M.: Nu cred că este judicios să punem în aceiași „oală” pe toți acești actori, chiar dacă există o țesătură deasă de cauzalități între ei. Eu i-aș ține în plicuri separate și aș cere autorităților abordări și politici diferite. De la Rusia, RM trebuie să ceară evacuarea necondiționată a militarilor săi, încetarea sponsorizării regimului clientelar separatist din stânga Nistrului, retragerea serviciilor sale speciale, politici prietenoase de atragere în patria istorică pe acei cetățeni ruși, care nu izbutesc să se conformeze legislației RM, aplicate uniform pe întregul teritoriu al țării. Politica față de regimul de la Tiraspol trebuie să se modifice rapid, cursiv, pe măsură ce șansele de conservare a status-quo-ului separatist sunt tot mai mici. Nimeni nu poate salva statalitatea transnistreană, dacă rolul de salvator nu-l vor juca politicienii de la Chișinău. Este în interesul RM să adopte rapid o nouă viziune de reintegrare a zonei separatiste, întemeiată pe trei elemente adresate populației, businessului și actorilor externi. Aceste trei elemente trebuie să cimenteze viziunea RM față de obiectivele politicii sale în zona de conflict – demilitarizarea regiunii, restabilirii spațiilor unice într-un câmp constituțional unitar, liberalizarea spațiului public și înlocuirea misiunii actuale de pacificare cu o Misiune Internațională Civilă. Nu m-aș grăbi, totodată, cu organizarea de alegeri în partea stângă a Nistrului, înainte de retragerea completă a militarilor ruși și liberalizării spațiului public pentru că, în aceste condiții, oricine va putea pune la îndoială legitimitatea procesului electoral. Graba strică treaba, spune o vorba din bătrâni. În ceea ce privește autonomia găgăuză, ar trebui să se știe că regiunea este puternic dependentă de subsidiile centrale, iar mai multă transparență asupra modului în care sunt cheltuiți banii bugetului central ar face bine tuturor cetățenilor, indiferent de etnia sau religia lor. Trebuie de respins sub orice formă ideea periculoasă că autonomia înseamnă izolare și secluziune. Din contra, Guvernul central trebuie să încurajeze o politică de creștere și cultivare a unor elite administrative competente, integre, loiale statului și interesului public, bine ancorate cultural și lingvistic la societatea moldovenească și modelul european de guvernare.

T.: Aţi putea oferi un pronostic referitor la evoluţia din continuare a relaţiilor dintre Chişinău şi Moscova, Chişinău şi Tiraspol, Chişinău şi Comrat?

I.M.: Dacă RM va rămâne un stat pluralist și democratic, atunci putem fi optimiști pe termen mediu pentru că există suficiente forțe interne doritoare de progres social și de proiectul „aducerii Europei la noi acasă”. Nu ar trebui să ne așteptăm la cadouri nemeritate. Un asemenea scenariu ar putea cere elitelor sacrificii pe care nu le-au putut accepta anterior, cum ar fi – o politică de „lustrație”, care ar trebui să solicite integritate, competență și spirit național. Un alt scenariu ar fi politica de fragmentare și indubitare a populației. În loc de a combate marea corupție și judecătorii lacomi din sistemul justiției, PSRM are acțiuni de afirmare a moldovenismului agresiv, hibridizat pe identități sovietice și rusofile. Pentru a-și întări pozițiile legislative, promotorii sistemului electoral mixt ar putea conveni să accepte un model de federalizare implicită, care promite „locuri rezervate sau cote alocate” în scopul conectării unor clientele electorale la modelul lor de putere politică. Activiștii modelului de federalizare a RM ar putea fi mai puternici și la următoarele alegeri, făcând front comun cu partidul „relativismului tranzacțional” din politica locală. Împreună, ambele fracțiuni ale unei societăți pluraliste ar putea împinge RM spre mari conflicte politice, fie spre un model de cantonizare pe criterii naționale, fie prin adoptarea unei ideologii de stat, ambele scopuri regăsindu-se pe fișa de post al actualului Președinte, Dodon. Între aceste două scenarii de evoluție ar putea exista și alte proiecții, în funcție de diverse variabile de putere și influență.

Andriana Cheptine