[ X ]
Important5 Iunie 2017 10:00

Puţinii politicieni care au muncit în week-end. Vezi cine sunt!

Majoritatea politicienilor s-au odihnit în acest week-end. Cel puţin, nu au făcut publice activităţile pe care le-au avut. Au fost însă şi dintre acei care au muncit. Cine şi cu ce s-a ocupat vedeţi în sinteza de mai jos.

Întrevederile lui Igor Dodon la Sankt Petersburg

Igor Dodon, Președintele RM, a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente, Alexei Sergheev. Întrevederea a avut loc la Sankt Petersburg, unde a avut loc Forumul Economic Internațional. De asemenea, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, dar şi o întâlnire cu reprezentanţii diasporei moldovenești.

Echipele DA – în teritoriu

Pe 3 şi 4 iunie, echipele Platformei DA au mers la Costeşti, raionul Hânceşti, la Străşeni, Ialoveni, Bravicea, raionul Călăraşi, şi la Japca, raionul Floreşti. Reprezentanţii DA au discutat cu oamenii despre problemele din ţară, un accent aparte fiind pus pe protestul împotriva guvernării, preconizat pentru 11 iunie.

Şedinţă operativă la Guvern

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat la Guvern o şedinţă operativă cu participarea factorilor de decizie pentru identificarea soluțiilor de evacuare a deşeurilor din Chișinău.

Festival sub egida Preşedintelui

Un festival pentru copii, organizat sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Vizita Premierului la Obileni

Prim-ministrul Pavel Filip a întreprins o vizită la fabrica de încălțăminte din satul Obileni (Hânceşti), investiţie a unei companii italiene, care deține întreprinderi în România, Ungaria, Bangladesh, Italia.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...