[ X ]
Breaking news7 Octombrie 2016 06:00

Nu o să-ţi vină să crezi ce decret vrea să semneze Andrei Năstase dacă ajunge Preşedinte al RM!

Andrei Năstase, liderul PPDA, a răspuns la provocarea portalului www.curentul.md şi a dezvăluit care va fi primul decret pe care care-l va semna dacă va ajunge Președinte al R. Moldova.

„Dacă voi deveni Președinte al R. Moldova, primul decret pe care-l voi semna va fi cu siguranță unul în  interesul întregului popor, poate fi chiar cel cu privire la declanșarea referendumului vizavi de recuperarea miliardelor furate de la hoți și complicii lor, nu de la cetățeni”, a declarat el.

Andrei Năstase a spus şi ce înseamnă pentru el funcția de Președinte al R. Moldova. „Pentru mine, funcția de Președinte al R. Moldova înseamnă, în condițiile unui stat captiv, cu economie, justiție și media monopolizate, un mijloc util de remediere a stării deplorabile în care a ajuns cetățenii țarii, prin consolidarea acestora în jurul instituției prezidențiale și a ideii de stat de drept, prin eforturi susținute de scoatere din captivitate și a celorlalte instituții, media, justiția și procurorul general fiind de prioritate zero”, a declarat politicianul.

Anastasia Borta

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...