[ X ]
Editorial10 Martie 2019 07:00

Toba e în coridor. Când începe „înmormântarea”?

Cugetând zilele acestea despre situaţia ce s-a creat în ultima perioadă în Moldova, mi-am amintit de un banc. Cică odată la uşa unui apartament a sunat cineva. Stăpânul a deschis şi mare i-a fost mirarea când a văzut un domn cu o tobă imensă de nu de vedea de după ea. Iţindu-se din dosul tobei, acesta l-a întrebat pe stăpânul apartamentului: Asta la voi e înmormântare? La care acesta i-a răspuns: Noi avem o persoană grav bolnavă, dar încă nu a decedat – medicul spune că va mai trăi vre-o trei zile. Întorcându-se cu greu cu tot cu toba sa, omul a plecat, bolmojind ceva sub nas. Peste ceva timp, s-a auzit din nou soneria în acel apartament. Stăpânul a deschis uşa şi, spre surprinderea sa, l-a văzut din nou pe tipul cu tobă. Salutându-se încă o dată, acesta l-a rugat: Pot să las deocamdată toba la voi, că oricum veţi avea curând înmormântare, iar mie mi-e greu să o car după mine. 

Ceva îmi spune că acest banc caracterizează perfect situaţia politică din Republica Moldova. După alegeri, impresia unei apropiate „înmormântări” pluteşte peste tot în văzduh. Cu siguranţă, în scurt timp, cineva va „muri” (la figurat, desigur). Iar variante, în situaţia în care am ajuns, nu sunt multe. Întrebarea este: Cine va „muri” politic? Partidul Democrat? Partidul Socialiştilor? Blocul ACUM? Partidul Şor? Oricare dintre aceste forţe politice are şanse egale de a „muri”, pentru că fiecare dintre ele a ajuns în situaţia în care trebuie să ia o decizie radicală. E destul o mică greşeală şi…

Apropo, unii pot „muri” politic şi fără a lua careva decizii. Pentru că uneori lipsa de acţiune, pasivitatea, apatia, indiferenţa, nedorinţa de a-ţi asuma anumite riscuri e taxată de alegători mai dur chiar decât unele decizii greşite.

…Sau poate că impresia unei „morţi” apropiate ţine nu de forţele politice ce au trecut în Parlament? Poate că e vorba de „moartea” democraţiei sau, în genere, de „moartea” Republicii Moldova? Cine ştie… Ceea ce putem spune cu certitudine este că „toba e în coridor” şi că toţi sunt pregătiţi de „înmormântare”. Iar pe cine sau ce vom „înmormânta”, vom şti în cel mai scurt timp.

Dumitru Spătaru  

Sondaj

  • Cine ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...